08 oct. 2020 | 10:00

Cele mai bune telefoane chinezești ajung în Europa: de ce să cumperi Realme 7 și 7 Pro

ACTUALITATE
Cele mai bune telefoane chinezești ajung în Europa: de ce să cumperi Realme 7 și 7 Pro

Unul dintre cei mai profitabili producători de mobile din China și-a anunțat intrarea în Europa cu noile Realme 7 și Realme 7 Pro. Acestea vin la pachet cu un raport foarte bun preț/performanță.

Cele mai noi smartphone-uri de la Realme vor ajunge în Europa cu 3 ani garanție, în loc de doi cât este media în teritoriu. În plus, în loc de 30 de zile în care te poți întoarce cu el în magazin, Realme promite 60 de zile. În contextul în care oamenii sunt mai precauți când vine vorba de investiții în gadget, astfel de particularități s-ar putea să fie mai atractive decât un procesor rapid sau nu știu câți GB de RAM.

O altă premieră pentru Europa ține de încărcarea rapidă. Realme 7 Pro se va încărca rapid cu 65W, similar cu un laptop. Nici un alt gadget disponibil în UE la ora actuală nu se apropie de 43% încărcare în 10 minute și 100% în 24 de minute.

Noul smartphone în varianta Pro este construit în jurul unui panou Super AMOLED de 6,4 inci cu o rezoluție Full HD+ cu senzor de amprentă ascuns în spatele ecranului. Partea de procesare din 7 Pro este asigurată de un SNapdragon 720G cu 8GB RAM și 128GB de memorie internă. Rulează Android 10, dar va face tranziția la Android 11 pe parcursul lunii viitoare. Pentru captură folosește o cameră principală de 64MP cu una ultrawide de 8MP cu 119 grade de vizibilitate. Costă 300 de euro și este disponibil în Mirror Silver sau Mirror Blue.

Un pic mai mare dar mai ieftin este Realme 7, cu afinități de gaming. Acesta este construit în jurul unui IPS LCD de 6,5 inci cu 90Hz rată de reîmprospătare. Are un procesor MediaTek Helio G95 cu GPU mai puternic decât din 7 Pro. Cantitatea de RAM poate fi de 4GB sau 8GB, în funcție de buget. Pentru captură vei folosi un senzor principal de 48MP și o cameră adițională ultrawide de 8MP.

Acumulatorul este de 5000 mAh și se încarcă la 30W, pentru 50% în 26 de minute. Prețul de achiziție începe de la 180 de euro – 4GB RAM/64GB spațiu și sare până la 250 de euro pentru 8GB RAM și 128GB spațiu. Ambele vor putea fi comandate de pe realme.com și Amazon începând cu 21 octombrie.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele