Cel mai popular joc online se închide: motivul din spatele dispariției FarmVille
Până nu demult, FarmVille a fost cel mai popular joc de pe internet, cu milioane de fani în fiecare colț al mapamondului. Din păcate, va dispărea pentru totdeauna.
În momentul în care au fost introduse jocuri pe Facebook, creatorii FarmVille au profitat cel mai bine de acest mediu online pentru a crea o aplicație virală. Nu a durat mult până a adunat zeci de milioane de jucători. Din păcate, îndrăgitul joc va dispărea pentru totdeauna începând cu 31 decembrie.
Motivul din spatele acestei decizii radicale nu are însă neapărat legătură cu creatorii FarmVille sau cu lipsa jucătorilor. Din păcate, este o consecință colaterală a faptului că Adobe încetează suportul pentru Adobe Flash. Acea platformă de programare care a stat la baza multor scandaluri de-a lungul anilor este de vină și pentru desființarea FarmVille.
După 11 ani, FarmVille nu va mai fi disponibil. Anunțul a fost făcut de dezvoltatorul Zynga printr-o postare pe forumul oficial al companiei. Deși este posibil să nu mai fi auzit de mult timp ceva despre acest joc, din acele milioane de jucători, sigur vor mai fi mulți afectați de vestea proastă.
Dacă numele îți este complet străin, FarmVille a fost un simulator de fermă care îți permitea să colaborezi cu prietenii de pe Facebook pentru a-ți crea o fermă impresionantă. În mod previzibil, fiecare realizare putea fi partajată în fluxul celei mai mari rețele de socializare. Conform celor de la Eurogamer, FarmVille a fost cel mai jucat titlu de pe Facebook timp de mulți ani. Din păcate, din cauza faptului că Adobe plănuiește să înceteze distribuția și actualizare Flash pentru browsere web, dezvoltatorii FarmVille vor renunța la acest proiect. Alternativa ar fi fost să refacă jocul de la zero în HTML5 sau altă platformă de programare, iar numărul actual de jucători sau încasările nu justifică investiția financiară.
”Suntem conștienți că mulți dintre voi au fost cu noi încă de la început, ajutându-ne să construim o comunitate globală incredibilă de jucători de-a lungul anilor, oameni care s-au bucurat de acest joc cum am făcut-o și noi. Pentru asta, vă mulțumim.”, se arată în comunicatul Zynga.