19 aug. 2020 | 15:50

Cât de flexibilă e munca în România: cifrele despre câți angajați au lucrat de acasă în pandemie

ACTUALITATE
Cât de flexibilă e munca în România: cifrele despre câți angajați au lucrat de acasă în pandemie

Pandemia de coronavirus a schimbat multe comportamente și a remodelat și piața muncii. Mulți patroni le-au permis angajaților să lucreze de acasă. Dar nu a fost posibil peste tot: pentru că nu s-a putut sau pentru că nu s-a vrut.

Pandemia de coronavirus a apărut în România cam de prin luna martie. Tot de atunci, au existat companii care au început să le permită angajaților să lucreze de acasă. Chiar și așa, însă, numărul salariaților români care s-au bucurat de acest privilegiu nu e deloc mare, așa cum ai crede.

Datele Eurofound arată că România este statul din UE cu cea mai mică pondere de angajați care au trecut la munca remote – adică de acasă.

Câți angajați români au putut lucra de acasă

La nivel european, aproape 4 din 10 angajați (37%) au început să lucreze de acasă, în contextul izolării impuse de pandemie, respectiv peste 30%, în majoritatea statelor membre UE. Cele mai ridicate procente sunt, evident, în țările dezvoltate.

În Finlanda, de exemplu, procentul e de 60% – adică 6 din 10 angajați au putut lucra de acasă în pandemie. Urmează Luxemburg (peste 50%), Țările de Jos (peste 50%), Belgia (peste 50%) și Danemarca (aproape 50%), conform raportului.

“Conform datelor pe care le deținem, estimăm că segmentul blue collar va fi impactat parțial, acesta fiind constituit în principal din joburi fizice. Pe de altă parte, în ceea ce privește segmentul white collar, vedem că în cazul mai multor companii a fost demarat un proces de regândire a nevoilor de business și de recrutare, cu implicații ce prevăd în mod clar o schimbare de mentalitate: de la work from home ca o excepție, la work from home ca o normalitate”, susține Aida Ionescu, Head of Operations OLX.

Piața muncii se schimbă în acord cu vremurile

Începând cu luna martie a acestui an, întreaga piață a forței de muncă a fost afectată de efectele izbucnirii pandemiei de coronavirus, iar acest lucru s-a reflectat și în numărul total de anunțuri de angajare. Efectele crizei COVID-19 s-au resimțit mai puternic în primele luni de pandemie, astfel că, în martie, numărul de anunțuri s-a redus la 29.900, comparativ cu circa 32.500 de anunțuri de angajare, în februarie 2020, pentru ca mai apoi, în aprilie, să înregistreze o nouă contracție, la 22.250 de anunțuri.

Ulterior, cu toate că în luna mai numărul de anunțuri de recrutare a scăzut sub pragul de 20.000, în lunile ce au urmat, ofertele de muncă au început să crească treptat, ajungând la aproximativ 23.100 de anunțurilor de angajare, în iunie, și apoi la 24.300, în iulie.

Există însă și companii care caută oameni să angajeze în această perioadă. În luna februarie 2020, în România, cei mai căutați candidați erau inginerii, meseriașii și constructorii (6.317 de anunțuri), lucrătorii în producție, depozite și logistică (6.176 de anunțuri), precum și șoferii, muncitorii în servicii auto și curierii (3.167 de anunțuri).

În iulie 2020 nu-s mari diferențe, numai că industria HoReCa nu mai e, în mod evident, în căutare de personal. Astfel, pe primul lor rămân inginerii, cu peste 7.000 de anunțuri de recrutare, mai multe chiar ca înainte de declanșarea crizei. Sunt urmați, de data aceasta de categoria șoferi, muncitori în servicii auto și curieri (3.255 de anunțuri), iar pe locul al treilea sunt lucrătorii în producție, depozite și logistică (2.016 anunțuri).