Filmul Matrix 4, afectat direct de pandemie: filmările continuă în Germania, dar acțiunea se schimbă
Pandemia Covid-19 a închis producțiile cinematografice mai din toată lumea și puțini sunt cei îndeajuns de curajoși să continue filmările în condiții de distanțare, cu măști și dezinfectante.
Noroc sau nu, pentru fanii Matrix, lansarea sequel-ului Matrix 4 a fost amânată de pe 21 mai 2021 până în aprilie 2022. Dar, potrivit spuselor „Celui Ales”, continuarea este încă pe drumul cel bun, deși poate nu așa cum ar fi fost așteptată. Vorbind cu Associated Press din Berlin, unde Matrix 4 se filmează, Keanu Reeves a dezvăluit că efectele coronavirus nu au afectat filmările.
“”Există unele protocoale cu adevărat gândite, eficiente, iar ritmul de realizare a filmului nu a fost afectat sau întrerupt cu adevărat. Cred că toată lumea iubește proiectul și dacă veți ajunge vreodată în orice situație care trebuie rezolvată creativ, oamenii din industria divertismentului sunt cei mai buni. Suntem bătăioși, știm cum să facem lucrurile, suntem inventivi, suntem cu capul pe umeri și avem acel spirit care ne reunește și parcă ne spune: «hai să ne facem un spectacol! Vom primi niște recuzită, avem câte ceva». Acel spirit este cu siguranță viu și bine evidențiat în Matrix.”
Deși este o veste bună pentru oricine se temea că Matrix 4 va fi amânat și mai mult, este o surpriză totuși să aflăm că filmul a continuat producția fără să observe nimeni, conform Inverse.com.
Cum continuă filmările pentru Matrix 4?
În timpul filmărilor din San Francisco, era un spectacol public zilnic. Un flux constant de fotografii au scos la iveală cascadorii complexe de fire, motociclete și multe altele.
Cu toate acestea, se pare că, indiferent de schimbările aduse producției care i-au permis să continue la Berlin în timpul pandemiei coronavirus, setul Matrix 4 nu mai este la fel de vizibil pentru public. Acest lucru presupune fie posibilitatea ca multe dintre scene să aibă loc în interior, fie faptul că filmul va depinde mult mai mult de tehnologia CGI și de ecrane monocrom decât era planificat inițial.
Dacă pandemia forțează Matrix 4 să treacă de la scenele cu sărituri reale de pe clădiri la cascadorii generate pe calculator, filmul va avea cel mai probabil de suferit.
Desigur, Matrix a utilizat în mod curent multe dintre trucurile CGI, dar s-a bazat, în mare măsură și pe acțiunea reală. În cele din urmă, ceea ce contează cu adevărat este scenariul. Iar pentru fanii Matrix care au așteptat 17 ani să afle ce înseamnă de fapt finalul confuz din Revolutions, acesta ar putea avea mai multă importanță decât dacă Keanu sare cu adevărat de pe clădiri sau dacă este împușcat în fața unui ecran verde din Berlin.