Cea mai cruntă veste de la Google: ce se întâmplă cu telefoanele ieftine cu Android
Google s-a săturat ca sistemul de operare Android să fie asociat cu o experiență de utilizare neplăcut din cauza telefoanelor ieftine și proaste. Lucrurile se vor schimba în curând.
Când vine vorba de hardware-ul pe care rulează cele mai recente versiuni de Android, cei de la Google au fost destul de reticenți în a impune restricții. Această politică se va schimba însă odată cu iminentul Android 11.
Particularitățile relevante au ajuns online datorită unui document intitulat Device Configuration Guide, dedicat creatorilor de hardware care își doresc să ruleze Android pe terminale. De acum înainte, toate smartphone-urile noi care vor să vină la pachet cu Android 11 trebuie să aibă o cantitate de memorie RAM mai mare de 2Gb.
Până la 2Gb, inclusiv, aparatele vor fi limitate la a rula Android Go, o versiune simplificată a sistemului de operare creat de Google, cu câteva restricții de funcționalitate. În plus, aplicațiile preinstalate de la Google vor fi optimizate pentru a consuma semnificativ mai puțin resurse hardware, chiar dacă îți vor pune la dispoziție mai puține opțiuni.
Cea mai cruntă veste o primesc însă creatorii de telefoane cu 512MB RAM. Acestea nu vor mai avea acces la GMS (Google Mobile Services). Cu alte cuvinte, devin inutilizabile, mai ales în privința instalării de aplicații noi sau a unor actualizări.
Aceste schimbări nu vor intra însă în vigoare peste noapte. În schimb, vor fi puse în aplicare începând cu trimestrul patru din acest an, când Android 11 va fi disponibil pe gadgeturi noi și va începe să fie distribuit pe terminale existente sub formă de actualizare.
Dacă utilizezi deja un terminal cu 2GB RAM, cel puțin momentan, reprezinți o excepție de la regulă. Ca urmare, dacă ți-ai cumpărat smartphone-ul cu promisiunea că vei primi iminentul Android 11, restricția celor de la Google nu se aplică în cazul tău. Astfel, vei rula versiunea completă a sistemului de operare, nu varianta Go.