21 iul. 2020 | 10:41

Uber are serviciul care depistează persoanele cu care au intrat în contact cei infectați

ACTUALITATE
Uber are serviciul care depistează persoanele cu care au intrat în contact cei infectați

Uber a lansat un serviciu care permite autorităţilor să identifice contactele persoanelor infectate cu coronavirus. Serviciul este oferit autorităţilor publice și este un acces facil la date referitoare la şoferii şi clienţii acestora care au intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus.

Astfel, oficialii din domeniul sănătății pot afla dacă șoferii sau pasagerii au intrat în contact cu cineva care a fost confirmat că are virusul. Ei pot căuta o persoană care s-a dovedit pozitivă pentru COVID-19 pe o listă de pasageri și șoferii cu care s-au asociat la o cursă.

Uber spune că datele despre cursă pot fi accesate în câteva ore. Se vor folosi pentru depistare numele utilizatorilo, data la care au călătorit și ruta. Astfel, autoritățile pot să ceară utilizatorilor afectaţi să intre în carantină, au explicat reprezentanţii Uber.

Datele acestea ar putea juca un rol important, au spus oficialii din domeniul sănătății, deoarece identifică un set mai mare de personae, din afara cercului social direct al unei persoane infectate. „Aceste date ar putea salva vieți în orașele în care multe persoane utilizează aceste servicii de ride-sharing”, a declarant, pentru Reuters, Mieka Smart, profesor de epidemiologie la Michigan State University și membru al grupului de lucru COVID-19.

Uber a mai furnizat date oficialilor

Uber a mai furnizat date de aplicare a legii oficialilor din SUA, în situații de urgență sau investigații penale, au declarat oficialii companiilor.

Anul trecut, compania de ride-sharing s-a concentrat asupra problemelor legate de sănătate, când o explozie a cazurilor de rujeolă din Statele Unite a determinat mai multe departamente de sănătate să solicite date de la ei, au spus oficialii.

Totodată, atât Apple, cât și Google oferă o infrastructură care poate fi folosită de autorități pentru a monitoriza dacă oamenii infectați s-au întâlnit cu alții. E încă un exemplu de cum ne ajută tehnologia.