09 iun. 2020 | 08:00

VIDEO Îngerul marin este o ființă reală și a fost imortalizată în premieră

ACTUALITATE
VIDEO Îngerul marin este o ființă reală și a fost imortalizată în premieră

Când vine vorba de ființele care există în natură, puține sunt la fel de spectaculoase precum îngerul de mare, imortalizat pentru prima oară într-un clip.

Natura este fascinantă și indiferent cât de multe documentare ai avut ocazia să vezi sau câte cărți ai citit pe marginea subiectului, este puțin probabil să fi văzut un procent semnificativ din ființele aflate în libertate. Discrepanța dintre ceea ce ai văzut și ceea ce există este și mai mare când vorbim de vietățile submarine.

Dacă nu ai auzit niciodată de un înger de mare, nu ești singur. Aceste vietăți ce pare să fie create pe calculator sunt departe de a fi foarte comune. Cu toate aceste, au fost imortalizate de câteva ori în trecut, dar aproape niciodată în format video, după cum se poate vedea în captura de mai jos.

Clipul de doar un minut și jumătate a înregistrat rapid 250.000 de vizualizări și a fost filmat de biologul marin și fotograful subacvatic Alexander Semenov. Ca să-ți dai seama că a știut exact unde să meargă pentru a avea o șansă să imortalizeze cadrele spectaculoase, trebuie să ai în vedere că Semenov este șeful echipei de scafandri din cadrul Stației Biologice Marea Albă (White Sea), o instituție care activează sub Universitatea de Stat de la Moscova.

Ca referință, clipul a fost filmat în urmă cu ceva timp în Marea Albă, în apropierea cercului Arctic, regiune care face parte din teritoriul Rusiei. În acel context, a avut ocazia să se întâlnească cu un înger de mare izolat. Acesta este supranumit Clione Limacina.

Îngerii de mare sunt mici melci de mare care trăiesc în regiuni tropicale și în apropierea cercurilor polare. Aceste creaturi gelatinoase și aproape transparente au apendice sub formă de aripi și un interior strălucitor. În plus, modul în care înoată te duc imediat cu gândul la îngeri. Se hrănesc cu fluturi de mare, supranumiți Limacina Helicina.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele