Assassin`s Creed, gratuit, în mod educațional: cum profiți de oferta Ubisoft
În cazul în care ai o afinitate pentru Assassin`s Creed și vrei să-ți introduci copilul în același univers cu afinități istorice, Ubisoft are o ofertă de nerefuzat.
La câteva luni după lansarea Assassin`s Creed Origins, a cărui acțiune se petrece în Egipt, cei de la Ubisoft au lansat un nou mod de joc pentru el intitulat Discovery Tour. Respectivul mecanism era menit să-ți ofere acces la întregul univers al jocului, fără misiuni sau vreun act de violență. Avea scop educațional. Te plimbai prin joc ca într-un muzeu și la fiecare pas îți erau oferite informații interesante despre ceea ce vedeai.
Între timp, Assassin`s Creed Origins a fost urmat de Odyssey, a cărui acțiune se petrece în Egipt, iar respectivul joc a avut de asemenea un mod Discovery Tour. Acum, în pandemie, cei de la Ubisoft au decis să separe cele două moduri Discovery Tour de jocurile originale și să le ofere gratuit, pentru PC.
Oferta este valabilă începând de astăzi și până pe 21 mai. Ea face parte dintr-un program al Ubisoft intitulat Play Your Part, Play at Home. Acesta este menit să ajute profesorii și elevii în timpul pandemiei de coronavirus. Chiar și dacă nu ești însă profesor sau elev, dacă ai curiozități istorice despre Egipt sau Grecia, ar fi păcat să nu profiți de aceste oferte.
Pentru a descărca Discovery Tour: Ancient Greece și Discovery Tour: Ancient Egypt, este suficient să intră pe UPlay Store. Dacă nu ai un cont gratuit UPlay, vei fi nevoit să îți faci unul. Este important de reținut că informațiile oferite de cele două jocuri în acest mod de muzeu sunt cât se poate de corecte din punct de vedere istoric. Compania a colaborat cu mai mulți profesori și istorici pentru a se asigura de acuratețea datelor.
Dacă ai cumpărat deja oricare dintre cele două jocuri Assassin`s Creed menționate mai sus, găsești modul Discovery în meniul principal al fiecăruit titlu.