China are tot mai multe cazuri în ultima vreme : cât de posibil e un al doilea val de infecții
China a înregistrat cele mai multe cazuri din ultimele șase săptămâni, iar acest lucru ar putea fi indicatorul unui al doilea val de îmbolnăviri, spun unii experți.
Autoritățile chineze au relaxat restricțiile din Wuhan, ceea ce înseamnă că oamenii au ieșit din carantina care a durat deja câteva luni. Trebuie luat în considerare că, totuși, chinezii nu umblă acum liberi pe străzi, ci doar au ceva mai puține restricții decât în mod obișnuit. De exemplu, școlile continuă să rămână închise, în multe cartiere circulația este încă limitată, iar angajații au nevoie de aprobare de la angajator să meargă la muncă. Totuși, cea mai importantă măsură e că oamenii pot ieși și intra în Wuhan.
Experții spun că revenirea oamenilor din străinătatate, dar și cazurile asimptomatice ar putea fi una dintre cauzele care ar crea un al doilea val de îmbolnăviri în China.
Cum s-au schimbat lucrurile după relaxarea restricțiilor
Ulterior, cazurile de îmbolnăviri au crescut. Cifrele nu sunt atât de dramatice ca la început, însă acestea par să continue să crească. Vineri, 10 aprilie, în China continentală s-au înregistrat 46 de noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Sâmbătă, numărul acestora s-a dublat aproape și a ajuns la 99 de cazuri. Dintre acestea, 97 au fost cetăţeni reveniţi din străinătate.
În plus, duminică, 12 aprilie, China a raportat cel mai mare număr de noi cazuri de coronavirus înregistrate într-o singură zi, din ultimele șase săptămâni. Este vorba despre un număr de 108 cazuri de persoane depistate cu COVID-19 într-o singură zi. Ultima dată când numărul de cazuri a depășit 100 de persoane a fost în 5 martie, când s-au înregistrat 143 de noi cazuri.
Experții avertizează despre un posibil al doilea val de îmbolnăviri
Un studiu realizat săptămâna trecută arată că cercetătorii văd posibil acest lucru. Potrivit acestora, blocajele și restricțiile legate de călătorie din China au avut succes în reducerea numărului de infecții la niveluri foarte scăzute.
Totuși, aceștia sunt de părere că fără un vaccin sau o imunizare în masă, virusul ar putea reapăra cu ușurință pe măsură ce întreprinderile, operațiunile din fabrici și școli se reiau treptat. Oamenii de știință spun că există, în special, un risc crescut de cazuri importate din străinătate.
Hong Kong, orașul semi-autonom din China, a înregistrat o creștere similară în cazurile de COVID-19 după relaxarea restricțiilor. Și aici au fost multe infecții importate din străinătate. De atunci, oficialii au reluat controalele și i-au îndemnat pe oameni să fie mai stricți în exercitarea distanțării sociale.
Și autoritățile chineze se tem însă de posibilitatea unui al doilea val declanșat de sosirile de la pacienții care se întorc din străinătate sau de cei asimptomatici. „Nu putem spune că nu există un astfel de risc potențial”, a spus Wang Xinghuan, președintele spitalului Leishenshan din Wuhan, al doilea construit special pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.