04 apr. 2020 | 14:57

Canale de YouTube atât de bune, că nici Netflix nu poate concura cu ele

ACTUALITATE
Canale de YouTube atât de bune, că nici Netflix nu poate concura cu ele
Leon Bublitz / Unsplash

Te bazezi pe Netflix și YouTube pentru divertisment și poate, uneori, pentru informații. Dacă vrei să știi un pic mai mult, atunci aruncă un ochi pe aceste canale.

Netflix își face treaba bine să-ți ofere documentare utile. Dar nu are un volum educațional atât de mare ca YouTube. Asta și pentru că multe dintre aceste canale și videouri sunt produse din pasiune.

Partea și mai bună la canalele adunate aici e că au subtitrare în română. Astfel, le poți recomanda și celor care nu stăpânesc la fel de bine engleza. Canale precum Kurzgesagt – In a Nutshell, CrashCourse, PBS Space Time, CGP Grey, Ted-Ed sau AsapSCIENCE sunt foarte populare, cu milioane de abonați și vizualizări.

O parte din conținutul de pe aceste canale oferă și subtitrare în limba română. Ca să o vezi, în meniul videoului trebuie activate subtitrările. Dacă în setările YouTube limba preferată selectată este româna, atunci videoul va rula automat cu subtitrare în limba română (dacă are). Altfel, trebui selectată în secțiunea „Setări” subtitrarea în limba română.

Înainte să vezi selecția internațională, poți arunca o privire pe următoarele canale românești de pe YouTube:

Canale internaționale de pe YouTube pe care ai și subtitrare în română

CrashCourse publică serii dedicate câte unui domeniu, de la istoria civilizației umane sau a Europei, mitologie, astronomie, fizică sau chimie și până la psihologie, gaming, inteligență artificială, antreprenoriat, literatură sau producție de film. Recomandări de videouri cu subtitrare în română:

Ted-Ed de pe YouTube are videouri educative pe nenumărate teme, realizate în multe cazuri cu specialiști în domeniile respective. The School of Life este un terapeut online, cu videouri care ajută la înțelegerea proprie, a relațiilor cu ceilalți, a emoțiilor și a vieții în general, foarte util pentru această perioadă, plină de anxietate și frică. Câteva recomandări cu variantă în limba română:

Canalul Kurzgesagt – In a Nutshell publică videouri animate în care analizează concret și accesibil aspecte ale lumii care ne înconjoară și diverse subiecte interesante. O parte dintre ele au și traducere în română:

Canale precum AsapSCIENCE sau CGP Grey oferă răspunsuri și soluții pentru tot felul de „arzătoare”. Videouri cu subtitrare în română:

Cei care caută conținut video educativ pe YouTube legat de artă, cultură, filosofie, pot găsi resurse cu subtitrare în română pe canale precum The School of Life sau Ted-ED. Câteva recomandări:

https://www.youtube.com/watch?v=PMerSm2ToFY

Subtitrarea în limba română pentru canalele de pe YouTube reprezintă munca voluntară a vorbitorilor de română. Oricine poate contribui, traduce și adăuga subtitrare în limba română pe videourile de pe YouTube pe care le apreciază. În secțiunea subtitrări, marea majoritate a videourilor educative este activă opțiunea „Adaugă subtitrare”. Odată selectată, ajungi în managerul dedicat realizării și adăugării de subtitrări, unde poți traduce în română subtitrarea în limba engleză, fiecare replică din text fiind sincronizată cu imaginea. Ai detalii aici.

Există și posibilitatea de-a avea subtitrare automată, dar foarte probabil nu va fi la fel de bună ca ceva tradus de un vorbitor nativ.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele