Twitter a cenzurat un președinte de stat, în plină pandemie: ce a putut posta
S-ar putea să fie prima oară când o rețea socială cenzurează un președinte de stat, prin ștergerea a două postări. Perioada pandemiei forțează însă și giganții din tech să ia decizii radicale.
Brazilia se confruntă la ora actuală cu un număr de 4256 de bolnavi cu coronavirus. Un număr de 136 de decese au fost asociate pandemiei mondiale în țara lui Jair Bolsonaro. În acest context însă, oficialul brazilian își dorește ca oamenii să revină în activitate, să salveze economia.
Pornind de la această situație, Bolsonaro a făcut mai multe postări pe parcursul weekendului care descurajează măsurile de distanțare socială promovate la nivel global. Nu a durat mult până când cei de la Twitter au șters două postări ale președintelui brazilian pe motiv că acelea ”încalcă regulile” rețelei de socializare, informează AFP.
Nu mai puțin de trei clipuri au fost postate de președintele Braziliei în weekend. În ele, poate fi văzut Bolsonaro întâlnindu-se pe stradă cu cetățeni obișnuiți, strângându-le mâna și stând la dialog. Partea absurdă este că gesturile respectiv contravin măsurilor transmise populației de propriul guvern, măsuri implementate pentru a evita răspândirea COVID-19.
„Ceea ce am reuşit să aflu de la oameni este că aceştia vor să muncească. Ceea ce spun de la început este să fim atenţi, cei peste 65 de ani să stea acasă”, declara şeful statului, adresându-se unui vânzător de pe stradă într-unul din videoclipurile șterse de pe Twitter.
Clipurile postate de președinte au venit la mai puțin de 24 de ore după ce ministrul sănătății din Brazilia a subliniat situația îngrijorătoare în care se află țara. Luiz Henrique Mandetta a subliniat importanța izolării în combaterea pandemiei.
Fiind un caz extraordinar, nu doar că au fost șterse postările de către Twitter, oficialii rețelei de socializare le-au înlocuit cu o notă explicativă. „Twitter a anunţat recent la nivel mondial că îşi consolidează regulile pentru a ţine cont de conţinutul care ar putea contraveni liniilor directoare de sănătate publică provenind din surse oficiale şi care ar putea creşte riscul transmiterii COVID-19”, a explicat Twitter într-un comunicat.
Jair Bolsonaro își dorește foarte mult ca oamenii să revină la muncă. „Această izolare, dacă continuă astfel, cu numărul (persoanelor care vor ajunge) în şomaj nu peste mult timp, vom avea o problemă foarte gravă, care ne va lua ani întregi să o rezolvăm”, a declarat Bolsonaro într-una din postările video. „Brazilia nu se poate opri, dacă se opreşte, devenim Venezuela”, a adăugat şeful statului.