Comerțul online din România a explodat, de frica îmbolnăvirilor
Pentru a preveni aglomerații inutile și riscul de îmbolnăviri, un număr din ce în ce mai mare de persoane optează pentru achizițiile online de alimente și nu numai.
Când au apărut primele informații despre cazuri de coronavirus în Italia, foarte mulți români s-au panicat și au luat cu asalt magazinele din fiecare colț al țării. La momentul respectiv, oamenii s-au băgat în aglomerații masive, unii au devenit agresivi, totul pentru făină, cartofi, paste sau roșii la conservă.
Dincolo de panica inițială, acum, oamenii se pare că sunt mai cerebrali. În consecință, foarte mulți s-au orientat către cumpărături online, de teama îmbolnăvirilor, ca să fie siguri că găsesc ce își doresc, chiar și dacă trebuie să aștepte livrarea mai mult de 24 de ore.
Acum, au ajuns să fie probleme în online cu timpul de livrare, dar măcar ai siguranța că, la un moment dat, vor fi livrate respectivele produse la ușă. Nu mai trebuie să de deplasezi pentru achiziții de primă necesitate.
Reprezentanții supermarketurilor online sau ai serviciilor de livrare recunosc că au înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă. Au crescut atât numărul comenzilor, cât și valoarea coșurilor de cumpărături. În aceste condiții, mulți nu mai fac față cererilor și au impus termene de livrare de până la 7 zile pentru produse neperisabile. În lumea reală, dincolo de online, supermarketurile tradiționale își refac stocurile de marfă de aproximativ șase ori pe zi. În consecință, asta înseamnă că într-un singur depozit, în 12 ore, ajung 230 de tiruri cu produse alimentare: fructe, legume, carne, dar și apă sau produse uscate.
Pe de o parte, numărul de comenzi online a crescut atât pentru a evita aglomerația din magazine, cât și datorită faptului că un număr din ce în ce mai mare de români se află în autoizolare la domiciliu.
”În această perioadă, numărul comenzilor a crescut cu 30%, asta înseamnă aproximativ 4.000 de comenzi în doar 24 de ore. Vedem, astfel, că obiceiul de consum în rândul cumpărătorilor s-a schimbat. Oamenii s-au mutat din offline, adică din magazine aglomerate, în spatele calculatoarelor, în online, și preferă să primească cumpărăturile acasă.”, a afirmat directorul unui mare magazin online din România.
Din păcate, au scăzut vânzările în mall-uri și în majoritatea magazinelor tradiționale. „Vedem o creștere în vânzări. Cei care preferau magazinele și să cumpere cu mâinile lor vor acum să cumpere la distanță. Din ceea ce vorbim noi cu clienții, lumea se teme să iasă în aglomerații. Avem informații de la producători și furnizori că sunt scăderi de această proporție de 30-40%, magazine care depind de trafic, respectiv mall-uri sau aglomerații urbane”., explică Monica Cadogan, investitor la Imperiul Leilor.