Ce e Green Deal, inițiativa care te-ar putea ajuta să respiri un aer mult mai curat
Comisia Europeană vrea să facă pași mari pentru reducerea poluării. Green Deal este un plan extrem de ambițios. Iată despre ce e vorba.
Ai auzit vorbindu-se în ultimele zile de niveluri record de poluare. Nu numai în București, ci și-n orașe de provincie precum Ploiești. E o problemă care nu apare doar la nivelul țării noastre, este o problemă mondială. Industriile au avansat puternic, dar consumul de energie este extrem de mare, iar soluțiile găsite nu și-au atins scopul de a reduce poluarea și de a face planeta un loc respirabil.
E o perioadă dificilă. Încălzirea globală reprezintă o amenințare reală, orașele au devenit tot mai sufocate. În tot acest timp, resursele se împuținează și alternative fac mai mult rău decât bine.
În acest context, Uniunea Europeană are un plan ambițios. Se numește Green Deal, o propunerea legislativă care are un scop măreț: nivel zero de emisii de gaze cu efect de seră. Evident că acest scop nu e realizabil de azi pe mâine.
Dar se fac pași.
Ce e Green Deal, propunerea adoptată de Comisia Europeană
Green Deal e, dacă stai să traduci cuvânt cu cuvânt, „înțelegerea verde”. Și, după cum îi spune numele, este fix pentru realizarea acestui scop. Adică atingerea unui nivel zero al emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050.
E un plan extrem de ambițios, iar propunerea legislativă tocmai ce a fost adoptată de Comisia Europeană. Pe mai departe, din punct de vedere procedural, această inițiativă trebuie aprobată de Parlamentul European și apoi ratificată de Consiliu. Abia apoi va deveni lege aplicabilă în spațiul comunitar.
Asta înseamnă că fiecare țară-membră, deci inclusiv România, trebuie să se asigure că respectă țintele impuse.
Spuneam că e un plan ambițios tocmai pentru că trebuie lucrat pe multe paliere. Industria auto se adaptează, dar sunt țări care depind de multe industrii și ramuri extrem de poluante. Acolo trebuie găsite soluții pentru reducerea poluării. Și e nevoie de soluții inteligente, care să nu omoare respective ramuri economice, ci, din contră, să le facă să reziste fără să fie periculoase pentru mediu.
Până în 2030, așadar pe termen mai scurt, Comisia Europeană şi-a propus reducerea cu cel puţin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE comparativ cu nivelul din 1990.
Green Deal este, așadar, un pact ecologic european, prin care țările membre se angajează să facă față provocărilor legate de climă şi de mediu. Va fi greu, dar planul trebuie dus la capăt.
Indiferent de compromisurile făcute. Europa vrea să fie primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Tocmai pentru a-și dinamiza economia și a asigura sănătatea și calitatea vieții cetățenilor.