Pas important pentru Huawei în reducerea dependenței de Google: cu ce vin nou chinezii
Huawei încearcă să înlocuiască, rând pe rând, produsele Google de care depindea, iar acum vine cu o nouă soluție în acest sens.
După interdicția anunțată de Donald Trump, compania chineză a fost nevoită să găsească soluții prin care să poată înlocui serviciile pe care Google le oferea până atunci pentru dispozitivele sale.
Pentru asta, Huawei lucrează acum la propriul motor de căutre pe care utilizatorii dispozitivelor sale să-l poată folosi în loc de Google. Aplicația este încă în proces de dezvoltare, însă compania deja apelează la utilizatori din Emiratele Arabe Unite să o testeze.
Cei de la XDA Developers au testat și eu motorul de căutare. Potrivit concluziilor lor, acesta nu se poate compara nici pe departe cu Google Search. Spun că este doar o aplicație de bază de căutare care îți afișează doar pagini web, videoclipuri, imagini sau articole de știri. „Ar fi prematur să spunem că Huawei Search este o alternativă la Google Search sau la Microsoft Bing, dar există posibilitatea ca acest serviciu să se transorme într-un concurent, în timp”, spun aceștia.
Cum gestionează Huawei conflictul cu Statele Unite
De la interdicția impusă de Donald Trump, compania chineză nu mai are permisiunea să colaboreze cu firme americane. Printre acestea se numără și Google, ceea ce înseamnă că nu mai are acces la serviciile și produsele oferite de gigantul tech american.
Huawei a găsit deja soluții pentru Play Store, magazinul de aplicații de pe Android: lucrează deja la propriul magazin, numit AppGallery.
De asemenea, în august 2019, a anunțat și că lucrează la propriul sistem de operare, pentru a nu depinde de Android. În cazul în care îi reușește, se va numi Harmony OS.
În prezent, compania poate folosi codul open-source pentru Android, însă nu are acces și la produsele Google precum Play Store, Gmail sau Maps. Acum folosește pe telefoanele sale EMUI 10, interfața dezvoltată pentru Android 10.