09 feb. 2020 | 09:16

Telefonul care a luat fața Galaxy S20: cele mai importante premiere din piața de mobile

ACTUALITATE
Telefonul care a luat fața Galaxy S20: cele mai importante premiere din piața de mobile

În teorie, Samsung Galaxy S20 ar fi trebuit să fie cel mai memorabil terminal din prima jumătate a acestui an. Se pare însă că tocmai a pierdut câteva atuuri în fața Axon 10s Pro de la ZTE.

În 2020, este foarte dificil să ieși în față cu un smartphone al cărui design te lasă cu gura căscată. Cei mai mulți producători se luptă în specificații și premiere deosebite. Din păcate pentru Samsung, o parte dintre premierele pe care le avea planificate pentru Galaxy S20 au fost suflate de un ZTE Axon. 

Cel mai nou smartphone al celor de ZTE este intitulat Axon 10s Pro. Acesta a fost dezvăluit în mod oficial pe site-ul companiei, dar lipsesc particularitățile legate de preț și data la care va ajunge în magazine. În cazul în care va putea fi însă cumpărat înainte vârfului de la Samsung, creația sud coreenilor nu mai este la fel de fascinantă.

zte axon 10s Pro camera

ZTE Axon 10s Pro este construit în jurul unui Snapdragon 865 și va putea fi cumpărat cu 6 sau 12GB RAM și 128 sau 256GB de memorie internă. Partea fascinantă ține de includerea unor memorii LPDDR5 pentru RAM, o premieră în industrie și a unui spațiu de stocare de tip UFS 3.0. Tot pentru îmbunătățirea performanței la scriere/citire, terminalul va include RAM-Booster și FS-Booster.

În ceea ce privește conectivitatea wireless, noul smartphone suportă comunicații pe Wi-Fi 6 și 5G. Printr-un algoritm intitulat Link-Booster, Axon 10s Pro poate combina rețeaua locală și cea oferită de turnurile de telefonie mobile pentru a îmbunătăți stabilitatea conexiunii. În final, ar trebui să observi o creștere a ratei de transfer cu până la 50%.

Noul aparat este construit în spatele unui panou de 6,47 inci de tip amoled cu o rezoluție 1080p. Are o cameră frontală ascunsă într-o crestătură discretă pe față și un senzor de amprentă ascuns în spatele ecranului. Camera principală este de 48 megapixeli, la care se adaugă o cameră telephoto de 8 megapixeli și una ultrawide de 20 megapixeli. Acumulatorul este de 4000 mAh și suportă încărcare rapidă prin Quick Charge 4+. Se vehiculează că prețul ar trebui să fie mai mic de 500 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele