Aparatul de aer condiționat care promite că are grijă de planetă
Încălzirea globală reprezintă un risc la adresa planetei. Problema e că, fiind tot mai cald, se folosesc tot mai multe aparate de aer condiționat. Care, la rândul lor, poluează foarte mult și produc emisii de gaze cu efect de seră.
Experții din toată lumea avertizează cu privire la riscurile la care se expune planeta din cauza încălzirii globale. Se caută soluții în toate domeniile pentru a limita poluarea. Industria auto a virat spre electrice, se caută surse alternative de energie.
Printre aparatele electrocasnice care poluează cel mai tare se numără și aparatele de aer condiționat. În zonele în care vara se ating temperaturi spre 50 de grade Celsius sau chiar mai mri, acestea sunt extrem de utile. Marea lor problemă e că poluează, la rându-le, extrem de mult.
O companie prezentă la târgul CES din acest an susține că a identificat o soluție. Se numește OxiCool și e un aparat de aer condiționat care-ți răcește și-ți încălzește locuința și are zero emisii de gaze cu efect de seră.
Cum funcționează aparatul de aer condiționat cu zero emisii
OxiCool are o tehnologie despre care producătorii susțin că-i unică. Mai exact, își face treabă folosindu-se de foarte puțină apă și de cantități extrem de mici de gaz natural. Un aparat de aer condiționat tradițional folosește un sistem refrigerator care facilitează tranziția dintre lichid și gaz și răcește sau încălzește (după caz). În tot acest timp, aerul cald emanat este scos în exterior.
Ei bine, OxiCool nu funcționează chiar după același sistem. Cea mai importantă funcție e că nu folosește un compresor. Cu alte cuvinte, menține apa foarte multă vreme, fără să mai emane căldură în exterior. Presiunea din interior e scăzută, pentru că sitele moleculare cu care e echipat OxiCool absorb excesul de apă (H2O).
Sistemul folosește doar 10% din energie consumată de un aparat de aer condiționat clasic. Pentru că funcționează pe baza gazului natural, există niște costuri suplimentare, dar beneficiile sunt pe măsură, insistă producătorii.
Una dintre probleme ar fi însă că aparatul ocupă ceva spațiu într-o încăpere. Numai că e adaptat noilor tehnologii și poate fi controlat dintr-o aplicație care vine la pachet. Deocamdată, a fost prezentat drept un concept. Dar dacă există interes, aparatul de aer condiționat poate fi produs în serie și se poate deschide lista precomenzilor.
Dacă tehnlogia se dovedește a fi una bună, atunci amprenta de carbon, adică totalitatea emisiilor de gaze cu efect de seră, poate fi redusă.