Proiectul din Cluj care poate pune România pe harta inovațiilor tehnologice
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj face de acum parte din proiectul primului accelerator dedicat transferului tehnologic. Pe scurt, asta înseamnă că cercetările universitare nu mai rămân doar în mediul academic, ci pot trece și în sectorul economic.
Primul accelerator de acest fel din România e un produs al colaborării Risky Business cu Universitatea Babeș-Bolyai. Acesta se numește Flux Labs și a fost fondat cu scopul de a conecta echipe de cercetare cu potenţial ridicat şi colaboratori din industrie. Principalul obiectiv este să transfere rezultatele proiectelor de cercetare din universitate în mediul economic.
Programul este deschis tuturor disciplinelor predate în universitate. Vor fi dezvoltate colaborări cu reprezentanţi din industrii strategice precum energia, finanţele, IT sau medicină. Inițiativele cu cel mai mare potențial din cadrul Flux Labs vor beneficia de investiții pentru dezvoltarea ulterioară în scopul comercializării.
Cât de pregătiți sunt absolvenții pentru piața muncii?
Această colaborare include şi o serie de studii dedicate alinierii sistemului educaţional la nevoile mediului privat.
Primul studiu de cercetare urmărește competenţele proaspeţilor absolvenţi în comparaţie cu nevoile pieței, precum şi modul în care companiile colaborează în prezent cu mediul universitar. Astfel, atât companiile, cât şi persoanele fizice sunt invitate să participe la studiu (aici). Participanţii la cercetare vor primi raportul final al studiului, care va include perspective privind abilităţile absolvenţilor, nevoile industriei, motivaţia proaspeţilor absolvenţi, transferul de tehnologie, precum și alte informații relevante.
Cât despre Risky Business, ar trebui să știi că este o organizaţie privată din domeniul investiţiilor şi consultanţei, care lucrează cu o serie de companii pentru crearea de programe personalizate şi de impact în domeniul inovaţiei. Iar Flux Labs este coordonat de ONG-ul asociat Risky Business, Asociaţia With Us, care este dedicat utilizării tehnologiei şi inovaţiei pentru a îmbunătăţi societatea. Cât despre universitate, este cel mai bine cotată din România și una dintre puținele universități care caută să conecteze absolvenții cu mediul economic.