Reciclarea corpurilor umane va deveni realitate în 2021
Pentru îmbunătățirea condițiilor de pe planetă, reciclarea este foarte eficientă, iar acum aceasta se va extinde și asupra corpurilor umane.
Ritualurile de după moartea unei persoane variază dintr-un loc în altul, însă sigur nu te-ai gândit la soluții prin care acestea să devină mai prietenoase cu mediul. Dar cineva s-a gândit și la asta.
În 2021 se va deschide prima instituție din lume care se va ocupa cu transformarea corpului uman, după moarte, în compost, materie organică care a fost descompusă. Se va numi Recompose și va avea sediul în Seattle, Washington.
În 2019, statul Washington a fost primul din lume care a promulgat o lege prin care permite compostarea corpului uman. Legea intră în vigoare în 2020.
Până acum, după moartea unui om, opțiunile erau, în linii mari, în număr de două: îngroparea sau incinerarea. Acum, există o a treia opțiune: compostarea corpului uman. În urma procesului acesta este transformat în îngrășământ natural.
Cum funcționează reciclarea corpurilor umane
Procesul este unul destul de simplu. În primul rând, corpul este acoperit cu bucăți mici de lemn și aerat, ceea ce este mediul perfect pentru ca microbii naturali și bacteriile benefice să se formeze. Tot procesul se desfășoară în „recipiente” reutilizabile.
Apoi, în decurs de 30 de zile, corpul uman este complet transformat în îngrășământ. Ulterior, acesta poate fi folosit pentru a stimula creșterea unor plante.
Aici intervine și un aspect puțin ciudat. Familia și apropiații celui decedat sunt încurajați să ia o parte sau chiar tot compostul rezultat din acest proces pentru a-și crește cu acesta propria grădină.
Reciclarea corpurilor umane este benefică mediului. În locul folosirii lemnului pentru sicrie sau crearea de emisii de dioxid de carbon prin incinerare, procesul de compostare este unul benefic. Nu numai că nu mai contribuie la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, ci ajută noi plante să crească.