29 nov. 2019 | 12:04

Cum schimbă Uber modul în care sunt tratați clienții care fac probleme

ACTUALITATE
Cum schimbă Uber modul în care sunt tratați clienții care fac probleme

Uber consideră că poate să creeze un mediu mai sigur și mai bun atât pentru clienți, cât și pentru șoferi. În acest sens, acea evaluare de la finalul cursei va fi mai importantă ca niciodată.

La finalul oricărei curse cu Uber ți se cere să acorzi un calificativ – de la 1 la 5 – pentru șofer. Șoferul, de asemenea, acordă un calificativ clientului. Totodată, poți acorda și diverse complimente.

Ce ar trebui să știi despre acest feedback e că șoferii parteneri sunt evaluați după o serie de criterii. Printre acestea se numără: dacă au oferit asistența cerută de utilizator, dacă întreaga călătorie s-a desfășurat în siguranță, dacă au tratat călătorul cu respect și l-au făcut să se simtă confortabil. Dar lucrurile funcționează și viceversa, iar șoferii evaluează utilizatorii la finalul curselor.

Responsabilitatea lor presupune să trateze atât șoferul, cât și automobilul acestuia cu respect, să nu-i ceară să depășească limita de viteză din cauza unor posibile întârzieri și să nu fie nepoliticoși sau abuzivi față de șoferii parteneri. Pentru șoferii parteneri, susține Uber, respectul pentru mașinile personale este una dintre cele mai importante valori, întrucât acestea reprezintă locul în care își petrec ziua de lucru.

Ce va face Uber ca ambele părți să aibă o experiență mai bună

Uber a anunțat că lansează un nou sistem de evaluare a șoferilor, care promovează un comportament standard respectat de toți cei care folosesc aplicația Uber – utilizatori și șoferi parteneri.
Probabil știi că șoferii cu un rating mic sunt eliminați din platformă sau blocați o perioadă de timp. De acum, va fi activ un sistem cu ajutorul căruia să fie același tratament și pentru utilizatorii care primesc feedback negativ constant.

Atunci când utilizatorii primesc în mod constant feedback negativ și evaluări slabe, aceștia vor primi o notificare în aplicație, alături de sugestii de îmbunătățire. În cazul în care lucrurile nu se schimbă, următorul pas e suspendarea temporară a contului, pentru o săptămână. Dacă situația se repetă, există posibilitatea dezactivării definitive.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele