Husele de la Apple aduc pe iPhone 11 funcția pe care sigur o așteptai
Apple a anunțat recent husele cu baterii externe pentru noile modele iPhone 11. Odată cu acestea, însă, a venit și cu o nouă funcție, care s-ar putea să te ajute în multe situații.
Nu multă lume a primit cu entuziasm noile huse cu baterii externe de la Apple. Mulți au râs de design, alții au spus că strică tot farmecul de a avea un iPhone, dar există și mulți utilizatori care le consideră extrem de utile. N-ai vrea să rămâi fără baterie chiar atunci când ai cea mai mare nevoie de telefon, nu? Din acest punct de vedere, o baterie externă e întotdeauna binevenită.
Mai ales dacă aceasta e integrată direct în husa telefonului. Odată cu aceste accesorii, Apple anunță și o funcție nouă. Un buton dedicat pentru cameră integrat fix în husa pentru baterie externă. E ceva neobișnuit pentru Apple, dar ar putea fi ceva foarte util.
Apple aduce buton dedicat pentru camera de pe iPhone 11
:format(webp)/https://static.playtech.ro/wp-content/uploads/2019/11/Buton-dedicat-camer%C4%83-iPhone-11.jpg)
Noile huse cu baterie externă sunt disponibile pentru toate modelele noi lansate de Apple în septembrie: iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max. La pachet cu aceste noi accesorii, Apple s-a gândit să vină și cu un buton dedicat pentru cameră. Se găsește în partea dreaptă, jos, pe lateral. Și s-ar putea dovedi extrem de util.
Practic, apeși butonul și poți face o poză indiferent dacă telefonul e deblocat sau nu. O simplă apăsare și ai realizat fotografia, iar dacă ții apăsat butonul înregistrezi video. Apple nu a dat foarte multe detalii tehnice despre bateriile externe, dar susține că poate prelungi durata de viață cu până la 50%.
Noile huse cu baterii externe gândite pentru iPhone 11 sunt similare cu cele din trecut. Au o așa numită „cocoașă” și un decupaj special realizat pentru sistemul de trei camere. O husă cu baterie externă pentru noile modele iPhone 11 costă în jur de 130 de dolari.