20 nov. 2019 | 08:09

Peste 30 de țări au interzis țigările electronice și orice alte dispozitive de vaping

ACTUALITATE
Peste 30 de țări au interzis țigările electronice și orice alte dispozitive de vaping

În ultimele luni, țigările electronice au ridicat o serie stufoasă de întrebări din cauza unui val de incidente din Statele Unite. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză interzicerea lor în anumite țări.

Deși ai asocia Filipine cu o serie stufoasă de încălcări ale drepturilor omului și manifestări agresive din partea președintelui Rodrigo Duterte, se pare că ține foarte mult la siguranța cetățenilor săi. Din acest motiv, printr-un nou act legislativ, președintele filipinez interzice importul de țigări electronice și orice alte produse de vaping. În același timp, interzice utilizarea lor în spațiile publice, conform Bloomberg.

„Voi interzice utilizarea și importul”, a declarat Duterte în timpul unei întâlniri televizate, marți seară. „Ordon acum organelor de aplicare a legii să aresteze pe oricine vapează în public.” Președintele și-a continuat discursul dictatorial cu argumentul pentru decizia sa. „Țigaretele electronice conțin nicotină și alte substanțe chimice pe care nu le știm”, a adăugat Duterte.

Gestul radical al președintelui se bazează pe un caz izolat din țara sa. Măsura este luată la câteva zile după ce Departamentul de Sănătate a transmis că un adolescent din Filipine, care folosea tigări electronice de 6 luni, împreună cu țigări normale, a fost diagnosticat cu o afecțiune pulmonară. Acesta este probabil primul caz din Asia al afecțiunii despre care nu se știe încă foarte multe și care a ucis aproape 40 de oameni în SUA, afectând alți aproape 2.000.

Cazurile din Statele Unite au încurajat mai multe guverne să reglementeze utilizarea de țigări electronice, condițiile de import și alte detalii care țin de vaping. Deși în prima fază țigări electronice erau considerate ca fiind o soluție pentru a te lăsa de fumat, la ora actuală sunt interzise în aproximativ 30 de țări, printre care India și Brazilia. În Filipine nu se aștepta însă nimeni la un astfel de proiect legislativ, în contextul în care, secretarul de Finanțe din teritoriu a afirmat de curând că interzicerea este improbabilă, chiar dacă vor fi mărite taxele.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele