19 nov. 2019 | 13:59

40 de ani de metrou în București: de ce nu e gata și cel din Drumul Taberei

ACTUALITATE
40 de ani de metrou în București: de ce nu e gata și cel din Drumul Taberei

Metrorex aniversează 40 de ani de la inaugurarea primei linii de metrou în București. Prima garnitură a circulat în 1979 și, după patru decenii de la acel moment, bucureștenii încă așteaptă metroul din Drumul Taberei, proiect început în urmă cu opt ani.

Metrorex aniversează 40 de ani de la prima linie de metrou din București dată în exploatare. Se întâmpla în noiembrie 1975, când era inaugurat primul tronson de metrou – Semănătoarea (Petrache Poenaru) – Timpuri Noi.

În perioada comunistă a fost dezvoltată cea mai mare parte a rețelei de metrou din București pe care circuli azi. Au fost construiți înainte de 1989 57 de kilometri și 39 de stații. Practic, în perioada comunistă se deschideau trei stații pe an. În Drumul Taberei nu s-a deschis nici măcar una, deși contractele au fost semnate în 2011.

40 de ani de metrou în București și linia din Drumul Taberei încă întârzie

„În 14 ani, a fost posibilă realizarea a 57 km de linii de metrou și 41 de stații, cu o ‘viteză’ medie de patru km de cale dublă și două stații pe an”, susține Asociaţiea Generală a Inginerilor din România.

Primul metrou a fost inaugurat în 1975 sub comanda lui Nicolae Ceaușescu. Fostul dictator nu a vrut să audă de expertiză de la străini, motiv pentru care au fost de la început probleme.

„Cu toate păcatele şi consecințele acestei imixtiuni permanente a ‘conducerii’ în stabilirea traseelor, a numărului de staţii, a acceselor etc., care au afectat costurile inițiale şi afectează încă eficiența, în ansamblu, a sistemului, trebuie recunoscut că metroul bucureştean a fost şi este o realizare de succes, cu atât mai mult cu cât condiţiile subsolului nisipos şi ale pânzei freatice ridicate au creat numeroase dificultăţi proiectanţilor şi constructorilor”, spune Asociaţia Generală a Inginerilor din România.

În prezent, reţeaua de metrou din București a ajuns la 71 de kilometri şi 53 de staţii în total, potrivit datelor Metrorex.

Ce se mai întâmplă cu metroul din Drumul Taberei

Autoritățile dădeau asigurări că metroul din Drumul Taberei va fi inaugurat până la sfârșitul anului. Dar, din câte se pare, inaugurarea a fost amânată pentru anul viitor.  Contractele au fost semnate încă din 2011, iar lucrările la metroul din Drumul Taberei au început în 2012 și ar fi trebuit să fie gata în 2015. Proiectul s-a împotmolit în licitații contestate, procese intentate de constructori, apoi contestații depuse de Metrorex.

Pe noua magistrală de metrou Drumul Taberei-Eroilor vor circula, anual, 19 milioane de călători, potrivit Metrorex. Linia are 7 kilometri, 10 stații și un depou.

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor a fost de 3,4 miliarde de lei. Dacă va fi inaugurată și această magistrală, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.