10 nov. 2019 | 11:02

Cărturan, un film orfan

ACTUALITATE
Cărturan, un film orfan

Cărturan e lungmetrajul de debut al regizorului Liviu Săndulescu. Din păcate, însă, nu-l pot numi și primul lui film, după cum sună o glumă de prin industrie. Singurul lui merit e că-ți face o poftă nebună să te muți la țară. Mie așa mi-a lăsat impresia. Povestea lasă de dorit. S-a încercat ceva, dar nu s-a reușit.

Cărturan e numele personajului principal interpretat de Teodor Corban, un bărbat de 60 de ani a cărui viață este dată peste cap în momentul în care trebuie să ia niște decizii importante. Pe actor îl știi din Aferim!, lungmetrajul lui Radu Jude.

Cărturan află că are cancer la stomac și că mai are foarte puțin de trăit. Situația lui e complicată. Bărbatul trăiește la țară, alături de nepotul său în vârstă de 14 ani. E practic, singura lui rudă rămasă în viață. Cărturan e văduv, ginerele și nora lui (părinții puștiului de 14 ani pe nume Cristi) au murit, iar singurele legături ale bărbatului în vârstă de 60 de ani sunt două vecine – mamă și fiică. Problema personajului principal e că nu știe în grija cui trebuie să-l lase pe Cristi după moartea sa.

Apelează la vecine, dar niciuna nu poate (nu vrea) să-l ajute, invocând diverse motive. De aici încolo, regizorul încearcă să țeasă o poveste despre cum Cărturan încearcă să lase totul în ordine până la momentul morții, în primul rând pentru nepotul său și mai apoi pentru el.

Cărturan se vrea un fel de Sieranevada, dar eșuează grav

Comparația cu Sieranevada e potrivită din mai multe motive. Coproducător la Cărturan e casa de producție Mandragora, de numele căreia se leagă și lungmetrajul lui Cristi Puiu. Apar câteva elemente comune în cele două producții: un preot cu învățături de viață și sfaturi specifice Bisericii Ortodoxe, o pomană (deși în Cărturan nu moare nimeni pe parcursul filmului) și referiri dese la tradițiile pe care încă le regăsești în multe zone din România.

Doar că în Sieranevada aveai personaje care puteau duce filmul fiecare, individual. Cărturan se bazează doar pe Teodor Corban și Adrian Titieni, care își joacă foarte bine rolul, dar care nu prea ajută în rezultatul final al filmului. Mai apar pe acolo Dana Dogaru (pe care o știi din Sieranevada), Iulia Lumânare și Carmen Tănase. Dar, din nou, degeaba ai actori buni în distribuție dacă povestea ta nu stă în picioare din mai multe puncte de vedere.

Îți spuneam cum personajul principal caută să pună totul în ordine înainte de moartea lui, de care medicii l-au asigurat 100%. Acțiunea e plasată într-o comună de lângă Mioveni, județul Argeș. S-a filmat la țară, cu toate elementele aferente: biserică, oameni la slujbă, oameni la pomană, vin proaspăt “tras” din damigeană (deși acțiunea are loc vara), țuică, roșii d-alea gustoase tăiate pe farfurie. Da, aceste cadre mi-au făcut o poftă nebună să mă mut la țară.

Povestea, însă, pare desenată cu stânga. N-am înțeles, de exemplu, de ce toate personajele aflate în prim-plan arată de parcă s-ar fi mutat de la oraș la țară. Înțelegem că cel principal, Cărturan, vine dintr-o altă zonă și, după ce și-a pierdut familia, a decis să aibă grijă de nepotul său la țară. Nu arată a om de-al locului, cel puțin nu arată că ar aparține unei comune așa cum o știi din România, cu oameni care-și pierd vremea pe câmp și la birturi. Și nu neapărat în ordinea asta.

Nici vecinele lui nu par să fi trăit foarte multă vreme la țară, iar puștii care apar în film par desprinși din filme americane, cu biciclete frumos colorate și rucsac în spate. Iar într-una dintre scene, Cărturan și nepotul său joacă șah și mănâncă floricele în curte. Șah și floricele nu reprezintă o combinație des întâlnită prin mediul rural. Poate s-au mai schimbat lucrurile pe la țară și nu știu eu.

Revenind la personajul lui Corban, el se plimbă cu o bicicletă de țară și așteaptă, cât de cât senin, să aranjeze totul ca la carte înainte de a pleca de pe lumea asta. E fost miner, dar ezită de multe ori să bea alcool, așa cum fac preotul și tâmplarul cu mâna bandajată. Apropo, acest tâmplar meșterește la un moment un coșciug pentru Cărturan, iar personajul principal, care se pregătea de moarte, îi zice că dacă nu are loc în el și-l “strânge” face reclamație (glumă, te-ai prins?).

Cărturan nu te duce nicăieri, iar regizorul s-a ferit de un final

Să nu mă înțelegi greșit. Nu-s de acord cu cei care spun că nu mai suportă cadrele lungi din filmele românești, europene. N-am nicio problemă cu ele și îți dau exemplu Polițist, adjectiv – acolo unde Dragoș Bucur mănâncă o ciorbă vreme de câteva minute bune și cam atât. Criticii susțin că nu-i nimic acolo. Eu cred că e ceva. Și are o legătură strânsă cu ce simte personajul în acele momente.

Acum, la Cărturan, nu cadrele lungi sunt problema. Unele nici nu sunt foarte lungi. Ci acel final pe care-l aleg, de regulă, regizorii care nu prea mai au idei și preferă să lase totul în „coadă de pește„. Nu-i nimic în neregulă să faci asta, dar trebuie să cam ai și un pește pe acolo. Or, Cărturan n-are.

Regizorul Liviu Săndulescu a și recunoscut că avea o scenă de final care-i lămurea pe spectatori, dar a preferat să o taie. Mai bine așa. Pentru că dacă o lăsa în varianta inițială, filmul ar fi fost și mai lipsit de interes. Așa, cu final lăsat la latitudinea spectatorilor, măcar mai trezești persoanele alea care-ți zic, cu vădită superioritate și aere de Control, că pe ele le-a pus pe gânduri. Altfel, filmul îl uiți extrem de repede.

Cred că ar fi fost mai bun ca scurtmetraj. Regizorul Cărturan s-a lansat cu un scurtmetraj care se numește Betoniera și pe care-l poți vedea AICI. S-a grăbit cu debutul în lungmetraj, cred.

Spuneam că e un film orfan. N-are mamă, n-are tată. Exact ca puștiul de 14 ani, de care are grijă Cărturan.

Cu ce rămâi după Cărturan

Filmul reușește, însă, să scoată la suprafață o mare problemă a României. Și anume șpaga. Nu-i o idee originală, dar trebuie amintită des. Adică banii în plic pe care ești nevoit să-i dai pe oriunde te duci: spitale, instituții publice, școli ș.a.m.d. În Cărturan e vorba de sistemul de asistență socială pe care statul în pune la dispoziția minorilor, prin orfelinate și așa-numitele case familiale.

Îți arată, de fapt, că un minor care rămâne fără familie, din diverse motive, n-are niciun viitor asigurat de stat în condiții decente. După ce a împlinit 18 ani, e aruncat în stradă și forțat să-și facă un viitor. Una dintre reprezentantele acestui sistem spune în film că, de multe ori, copiii ajung la orfelinate după ce sunt abuzați, bătuți și înfometați. Ce nu mai spune este că, în multe cazuri, la fel pleacă și de acolo după ce devin majori. Iar exemplele sunt multe în România.

Aș mai face o singură remarcă. Îl știi pe Codin Maticiuc, zis „Poponeț”? Dacă nu-l știi, presa mondenă zice despre el că e un copil de bani gata care sparge banii părinților prin cafenele și cluburi de lux. Când nu face asta, “finanțează” diverse proiecte cinematografice de pe la noi. Pentru că dă bine.

Apare în Cărturan într-o scenă foarte scurtă, cu două replici inspirate din cercurile în care se învârte. Un cadru extrem de inutil și fără absolut nicio legătură cu povestea filmului. Dar a reușit să-și cumpere și aici spațiu de emisie, cum se zice prin televiziuni.

Cărturan intră în cinematografe pe 8 noiembrie. Regia e semnată de Liviu Săndulescu, iar din distribuție fac parte Teodor Corban, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Cristina Flutur, Iulia Lumânare, Marcelo Cobzariu și Carmen Tănase, precum și copiii Vlad Popescu și Tudor Brătucu.

Filmul a avut premiera mondială la Busan, Coreea de Sud și a fost proiectat și la Festivalul din Varșovia, Polonia și în cadrul ARRAS Film Festival, Franța.

Scenariul filmului este semnat de Bogdan Adrian Toma și Liviu Săndulescu iar imaginea de Oleg Mutu. Producătorul filmului este Anca Puiu.