Cât de mare e creșterea salariului minim propusă de Dăncilă: cât vor plăti angajatorii și cât iei ”în mână”
Cu doar câteva săptămâni până la alegeri, premierul demis prin moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă, a promis că va mării salariul minim pe economie pe anul viitor.
În campanie electorală, cea mai bună soluție pentru a atrage voturi este să dai bani. De cele mai multe ori, banii respectivi sunt sub formă de ”găleți electorale”. Acelea includ ulei, făină, pâine și alte alimente de bază. Dăncilă are însă o soluție mai bună de marketing. S-a aruncat să proimită ca, până va fi numit noul guvern, ea va reuși să mărească salariul minim pe economie pe 2020.
Gestul este unul absurd și vine din partea unui guvern nelegitim, care tocmai a fost demis prin moțiune de cenzură. Pe de altă parte, vorbim de o măsură populistă, care dacă nu se va materializa, va reprezenta o bilă neagră pentru Iohannis, PNL și partidele care se vor opune. Partea proastă este că, în mod real, mărirea salariului minim nu ajută foarte mulți oameni, ci penalizează angajatorii, aducând mai mulți bani la bugetul de stat. Acestea sunt însă detalii de fond, care nu vor ajunge la toți cei care s-au entuziasmat la gândut că, din nou, PSD mărește salariile.
Viorica Dăncilă a declarat ieri, în cadrul unei acțiuni electorale la Botoșani că va majora salariul minim cu 100 de lei, atât la stat, cât și la privat. Această măsură a fost anunțată în conformitate cu programul de guvernarea al executivului demis prin moțiune de cenzură. Dăncilă promisese că va mări salariul minim cu 100 lei pe an, ca în 2020 să fie mai mare de 300 de euro.
În practică, salariul minim brut la ora actuală este 2080 lei pe lună, în timp ce salariul net, primit de angajat în mână, este de 1263 de lei. Costul pentru angajator cu acel salariu este de 2127 lei.
Dacă se va mări conform promisiunilor din programul de guvernare, salariul minim net va fi de 1363 de lei. La acest nivel, salariul minim brut va fi de 2260 lei, iar costul salarial suportat de firmă va ajunge la 2311 lei. Modificările la salariul minim pe economie ar trebui să intre în vigoare din anul 2020. Angajații cu studii superioare vor înregistra o creștere cu 150 lei pe lună, pentru un salariu minim net de 1563 lei și un salariu brut de 2620 lei. Costul salarial pentru angajator va fi de 2679 lei.