19 oct. 2019 | 09:13

Red Dead Redemption 2 îți taie respirația, în primul trailer al versiunii de PC

VIDEO ACTUALITATE

Red Dead Redemption 2 s-a lansat pentru console în luna octombrie a anului trecut. În curând, vom avea parte de versiunea de PC a titlului.

Când a ajuns să fie disponibil pe PlayStation 4 și Xbox One, Red Dead Redemption 2 a devenit unul dintre cele mai arătoase titluri pentru console. Era cât se poate de spectaculos, fapt confirmat și de review-uri foarte bune primite la acea vreme. Al treilea joc din seria Red Dead, noul titlu funcționează ca un precursor pentru Red Dead Redemption, din 2010.

În doar un an de la lansarea variantei originale, Red Dead Redemption 2 arată și mai bine. Versiunea de PC a jocului va fi una de referință în industria jocurilor, mai ales dacă ai ocazia să-l experimentezi la rezoluție 4K, cu 60 de cadre pe secundă, cum a fost gândit de dezvoltatori.

Deși sunt șanse mici să nu se vândă extrem de bine, având în vedere recordurile depășite de prima iterație, cei de la Rockstar Games au început să promoveze intens iminenta versiune de PC. În primul rând rând, au publicat un trailer spectaculos pe care îl poți viziona la rezoluție 4K Ultra HD, cu monitorul sau televizorul potrivit. Acest clip de câteva minute vine la aproximativ o săptămână după publicarea online a câtorva capturi de ecran in-game și cerințelor de sistem.

Red Dead Redemption 2 va fi disponibil pentru experimentare și prin intermediul platformei de streaming Google Stadia, iar dacă ai o conexiune foarte sprintenă la internet îl vei putea experimenta în acel format.

Rockstar va lansa versiunea de PC a Red Dead Redemption 2 pe 5 noiembrie. Dacă vrei să te arunci la o precomandă, o poți face prin intermediul Rockstar Games Launcher. Eventual, dacă te încântă mai mult Epic Games Store, îl vei putea achiziționa și prin intermediul lui, dar trebuie să mai aștepți câteva zile, până pe 23 octombrie. La scurt timp după, va ajunge și pe Humble Store, Green Man Gaming sau Gamestop. Amatorii de Steam sunt singurii penalizați, ei trebuie să aștepte până în decembrie.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele