Hârtia care poate fi produsă fără copaci tăiați va ajuta enorm planeta
După cum știi, materia primă pentru fabricarea hârtiei o reprezintă copacii. Însă acest lucru s-ar putea schimba datorită cercetătorilor australieni, care au găsit o altă alternativă ce nu presupune tăierea copacilor.
După îndelungi cercetări, oamenii de știință au reușit să producă, în premieră, hârtie din piatră. În plus, se pare că acest tip de hârtie are și mai multe avantaje, precum faptul că e mai rezistentă la apă, la rupere și are o durată de viață mai lungă. Însă, cel mai mare avantaj, este desigur, faptul că nu e nevoie de scoarța copacilor.
Cum a fost posibilă producerea hârtiei fără copaci tăiați?
Ca să înțelegi mai bine cât de esențială este o astfel metodă de producere a hârtiei, trebuie să știi că producția de hârtie din piatră a companiei salvează 540 de arbori pe an. Mai mult, potrivit calculelor realizate de specialiști, emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu 25.000 de kilograme.
De asemenea, procesul prin care se obține hârtia din piatră nu necesită apă, nici cherestea și nici substanțe chimice dure, așa cum se întâmplă în industria tradițională, ci întreg procesul se bazează pe deșeurile din piatră. Astfel, compania economisește 83 de mii de litri de apă pe an.
„Nu folosim niciun copac, nu folosim apă și, de asemenea, avem cu 60% mai puține emisii de carbon în procesul de producție”, a declarat Kevin Garcia, fondator Karst Stone Paper. „Industria tradițională a celulozei și a hârtiei este al cincilea consumator de energie la nivel mondial. 4% din energia totală consumată în lumea de azi este destinată fabricării hârtiei. În plus, folosește mai multă apă pe tonă de produs decât orice altă industrie, ceea ce este cu adevărat enorm”.
Iar dacă te întrebi de unde face rost compania de deșeurile de piatră pentru a fabrica cantități industriale de hârtie, Kevin Garcia spune că utilizează piatră din deșeuri existente din cariere și din materiale de construcție.
„Folosim aproximativ 80% până la 90% carbonat de calciu pur combinat cu rășină, non-toxică și biodegradabilă. De asemenea, este reciclabil la nesfârșit, spre deosebire de hârtia tradițională, care poate fi reciclată doar de șapte ori și tot trebuie adăugate fibre noi”, a mai adăugat el.