01 oct. 2019 | 08:33

Costurile salariilor din România, o descurajare pentru investitori: cât de mare este creșterea față de PIB

ACTUALITATE
Costurile salariilor din România, o descurajare pentru investitori: cât de mare este creșterea față de PIB

În România, creșterea productivității din ultimii patru ani este departe de a fi uimitoare. Problema constă în faptul că e de patru ori mai mică decât creșterea costului salarial per angajat.

INS a publicat un nou set de date care te ajută să înțelegi mai bine situația financiară din România și, mai ales, de ce creșterea salariilor este una artificială în raport cu productivitatea și produsul intern brut. Pentru un angajator, costul cu salariul unui angajat a crescut cu aproximativ 42% în ultimii patru ani. Dacă faci transformarea în euro, această valoare este de 36%.

În raportul cu creșterea înregistrată de PIB pe aceeași perioadă, de doar 21%, ritmul este dublu. Cu alte cuvinte, un investitor străin este descurajat să vină să plătească taxe mai mari la stat pentru un salariat, în contextul în care producția reală nu compensează acel cost real al unui angajat. Ca referință pentru un occidental, costul mediu al unui salariu din România a ajuns la 975 de euro, de la 717 euro, iar până la finele anului ar trebui să ajungă la 1000 de euro.

evolutie-cost-venit-curs

În consecință, creșterea salariilor s-a reflectat într-o mărire a puterii de cumpărare în intervalul 2015 – 2018 cu 36%. Această valoare este în concordanță cu creșterea raportată în euro. De la 144,6% față de luna de referință octombrie 1990, ultima de dinaintea liberalizării prețurilor), indicele care arată evoluția capacității de achiziție de bunuri și servicii a urcat la 196,9% pe parcursul celor patru ani.

În acești patru ani, avansul economiei din țara noastră nu s-a datorit în exclusivitatea creșterii productivității. În schimb, a fost cauzat în egală de măsură de creșterea salariaților, aproximativ 10% și îmbunătățirea productivității, alți 10%.

În final, problema cu care ne confruntăm este una clară. O creștere economică bazată pe creșterea numărului de salariați nu este una reală și nu poate fi menținută pe termen lung, în contextul în care ritmul celor care pleacă din țară a continuat în ultima perioadă. Factorul predominant trebuie să fie creșterea productivității, iar acest detaliu ar reprezenta și  încurajare pentru investitorii străini.

evolutie-salariati-productivitat

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele