23 sept. 2019 | 17:13

Țara care s-a „transformat” în Marte: de ce a devenit cerul roșu

ACTUALITATE
Țara care s-a „transformat” în Marte: de ce a devenit cerul roșu

Câteva poze și videouri au devenit virale recent. Dacă te uiți fără să fii atent, ai putea crede că-i un peisaj de pe Marte. Nu e, dar cauza care a dus la așa ceva e mai dificil de controlat decât credința că sunt poze prelucrate în Photoshop.

În weekend, mai multe imagini din Indonezia au început să fie populare pe rețelele sociale. Acestea arătau străzi, case și cerul acoperite de o puternică lumină roșie. Una dintre persoanele care au fotografiat fenomenul și a publicat apoi pozele pe Twitter a explicat că a simțit dureri destul de mari la nivelul ochilor și în gât.

Cauza unui așa decor în Indonezia a incendierea pădurilor. Anual, incendiile din Indonezia sunt atât de puternice, încât ajung să facă noapte din zi în mai multe zone din Asia de Sud-Est.

De ce e cerul roșu de la incendii?

Indonezia praf nisip cer rosu

Indonezia praf nisip cer rosu

Explicația meteorologilor pentru cerul roșu din Indonezia e dispersia Rayleigh. E numită astfel după fizicianul britanic Lord Rayleigh. Presupune disperia elastică a luminii (sau, în general, a radiației electromagnetice) de particule de dimensiuni mult mai mici decât lungimea de undă a radiației. De aceea și cerul e albastru, tot pe principiul dispersiei Rayleigh. În acest caz, incendiile au dus la colorarea luminii în roșu.

O femeie din Indonezia le-a spus celor de la BBC că, deși a fost acuzată că ar fi manipulat imaginile, acestea sunt cât se poate de reale. „Nu e Marte. E Jambi (o provincie din Indonezia – n.r.)”, a explicat Zuni Shofi Yatun Nisa. „Avem nevoie de aer curat, nu fum.”

Agenția meteo BMKG din Indonezia a confirmat că, cu ajutorul sateliților, a descoperit mai multe incendii și o distribuție de fum dăunător în regiunea Jambi.

Incendiile din Indonezia au devenit un fapt anual, între iulie și octombrie. Conform agenției indoneziene de monitorizare a dezastrelor naturale, peste 328.000 de hectare de pământ au ars până acum în primele opt luni din an. Asta a adus aminte de incendiile din Amazon.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele