La doar 30 de ani, doi frați au o companie IT de miliarde: cu ce se ocupă Stripe
Aveau 21 și 23 de ani când au fondat Stripe. După 8 ani, afacerea lor este evaluată la 35 de miliarde de dolari. Nimeni nu se aștepta la succesul irlandezilor.
Stripe este un procesor online de plăți și tocmai s-a bucurat de o nouă rundă de finanțare din partea unui fond de investiții. Este vorba de o infuzie de capital de 250 de milioane de dolari. Din acel moment, valoarea estimată a companiei a ajuns să fie estimată la 35 de miliarde de dolari, conform anunțului firmei publicat de Wall Street Journal.
Printre investitorii care au băgat bani în compania în vârstă de 8 ani se numără General Catalys, Sequoia și Andreessen Horowitz. Din anul 2011, de când s-a înființat, și până acum, Stripe a obținut finanțări totale de 1,035 miliarde de dolari, cu cea de joi, în cel puțin 11 runde de investiții, conform datelor de pe Crunchbase.
Firma Stripe a fost înființată în urmă cu 8 ani de către doi frați din Irlanda. Ei s-au născut în Limerick, Republica Irlanda, dar, la ora actuală, amândoi trăiesc în San Francisco. Studiile și le-au făcut la universități de prestigiu din Statele Unite ale Americii. John Collison este absolvent de Harvard, în timp ce Patrick Collison a urmat cursurile de la MIT.
În momentul în care au fondat Stripe, John Collison avea 21 de ani, iar Patrick Collison avea 23 de ani. După 8 ani de când au fondat Stripe, John și Patrick Collison au ajuns să aibă averi estimate la câte 2,1 miliarde de dolari de revista americană Forbes.
Mulți compară Stripe cu Paypal, din prisma faptului că ne referim tot la un procesor de plăți digitale ce poate fi adoptat de diverse site-uri de cumpărături. Chiar dacă nu te-ai întâlnit cu o fereastră de plată prin Stripe în trecut, baza lor de clienți este foarte mare și procesează miliarde de dolari anual pentru o varietate foarte mare de clienți din diferite domenii.