10 sept. 2019 | 08:17

Cel mai interesant sculptor român, de care nu ai auzit niciodată

ACTUALITATE
Cel mai interesant sculptor român, de care nu ai auzit niciodată

O serie de sculpturi fascinante ale unor figuri istorice au început să facă înconjurul internetului. Ele aparțin unui artist român și folosesc un proces de producție inovativ.

Numele său este Darius Hulea și s-a născut în România. În timp ce sculptorii tradiționali aleg un material convenațional pe care îl prelucrează cum ei pot mai bine, Hulea face altfel. În loc de piatră, lemn sau metal, el prelucrează fire metalice pentru a-și realiza creațiile.

darius-hulea-weave-solder-metal-wire-sculptures

Dintr-un punct de vedere, l-ai clasifica mai degrabă ca frezor, decât sculptor, dar creațiile sale au o precizie și o expresivitate pe care nu ai mai văzut-o ilustrată în trecut de către un frezor. În contextul în care folosește doar fire pentru a transmite un mesaj și a realiza ceva spectaculos, faptul că realizează figuri de inspirație istorică este cu atât mai spectaculos.

Inițial, pleacă de la schiță pe hârtie, dar în momentul în care vezi gândurile sale reproduse în trei dimensiuni, ți se taie respirația. Este fascinant cum poate să-i funcționeze mintea. Întregul proces este unul inovativ. El nu-și toarnă materialul într-o formă și nici nu-l finisează la freză. Aproape tot ceea face este realizat cu mâna liberă, la fel ca în cadrul de mai sus.

La bază, sunt doar niște sârme metalice, dar are un repertoriu destul de diversificat pentru a ilustra cu perfecțiunie trăsăturile personalităților pe care vrea să le recreeze în trei dimensiuni. Ca o referință, este ca și cum ai crea un portret doar din linii de creion, doar că în trei dimensiuni. Liniile mai groase definesc conturul unei persoane, în timp ce sârmele mai subțiri sunt utilizate pentru a evidenția umbre.

Pentru că sârmele se pot îndoi ușor, le poate da orice formă are el nevoie. Problemele apar în momentul în care vrea să-și stabilizeze creația, pentru a-și menține forma exactă pe parcursul câtorva zeci de ani. Atunci, ”împletește” rânduri suplimentare de fire printre cele existente. Inspirația lui Darius Hulea vine de la artiști moderni, precum Picasso, Calder sau David Smith.

darius-hulea-metal-wire-sculptures-production

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele