12 aug. 2019 | 13:43

Digi, Orange și alte firme telecom, vizate de o schimbare mare: când scad tarifele

ACTUALITATE
Digi, Orange și alte firme telecom, vizate de o schimbare mare: când scad tarifele

Grupul Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafoen, Telekom, dar și Lycamobile ar urma să-ți ofere tarife mai mici pentru apeluri. Decizia este a ANCOM și a lansat în consultare publică proiectul de reducere a tarifului maxim. De când ai putea să te bucuri de prețuri mai mici?

Pe 20 decembrie 2018 au intrat în vigoare, la nivel european, prevederile Directivei (UE) 2018/1972 care prevăd aplicarea, până cel târziu la 31 decembrie 2020, a unor tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene. Astfel, și operatorii din România, de la Orange până la Digi și Lycamobile, trebuie să se conformeze. În acest sens, ANCOM a venit cu un proiect de modificare a tarifelor.

ANCOM susține că proiectul de acum e o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european.

Cât de mult ar scădea tarifele la Digi, Orange și alți operatori din România?

Conform proiectului ANCOM, tariful maxim reglementat ar fi de 0,76 eurocenţi/minut, comparativ cu 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent. Noul tarif a fost determinat pe bază de analiză comparativă („benchmark”) la nivel european. Astfel, tariful a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur.

Noul tarif ar urma să fie practicat de operatorii Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone, Telekom și Lycamobile de la 1 ianuarie 2020.

După parcurgerea procesului de consultare publică națională, tariful maxim reglementat pentru apelurile la puncte mobile propus de ANCOM va intra și în procedura de consultare europeană.

Operatori desemnaţi cu putere semnificativă de piață sunt: RCS&RDS S.A. (prin Digi ca operator mobil), Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., Telekom Romanian Mobile Communications S.A. (ramura cu servicii mobile din Telekom) și Lycamobile S.R.L.. Acești operatori vor avea obligația să nu depășească tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria rețea.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele