12 aug. 2019 | 11:55

Declarația lui Trump care îngroapă Huawei: ce au decis americanii

ACTUALITATE
Declarația lui Trump care îngroapă Huawei: ce au decis americanii

Din 19 mai și până acum, situația Huawei a fost incertă în relația cu firmele americane. Ultima declarație a lui Donald Trump, președintele SUA, nu ajută cu foarte mult. Cert e însă că Trump a trasat o linie peste care de acum e cert că nu vor trece nici America, nici Huawei.

Donald Trump a surprins, prima dată în scandalul America vs. Huawei, la summitul G20. Atunci a spus că nu vede vreo problemă într-o colaborare a Huawei cu companiile americane. Acum, situația s-a schimbat un pic, cum era de așteptat de la liderul american.

„Nu vom face afaceri cu Huawei. Am luat această decizie. Este mult mai simplu să nu facem în niciun fel de afaceri cu Huawei. Asta nu înseamnă că nu vom conveni ceva dacă vom încheia un acord comercial. Discutăm cu China. Nu suntem pregătiţi să încheiem un acord, dar vom vedea ce se va întâmpla. China vrea să facă ceva, dar eu nu o voi face încă. Douăzeci şi cinci de ani de abuz. Nu sunt gata aşa de repede.”
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii

Ce înseamnă, de fapt, pentru Huawei situația asta

Pe 19 august expiră perioada de grație pe care producătorul a avut-o în relația cu companiile americane. Asta a însemnat că a putut folosi serviciile Google, dar și componentele hardware ale altor companii. Până pe 19 august, trebuie să existe un acord în privința relației dintre Huawei și furnizorii americani.

În ciuda declarației lui Trump, Departamentul pentru Comerţ a spus că încă procesează licenţele speciale destinate companiilor pentru ca acestea să poată relua vânzările către Huawei. Ce a spus Trump, și era cumva previzibil că așa se va întâmpla, se referă la o măsură care interzice guvernului să cumpere de la Huawei.

Asta înseamnă că echipamentele 5G, de exemplu, nu pot proveni de la compania chineză. De asemenea, echipamentele telecom sau de altă natură nu pot fi de la Huawei în structurile statului american.

În iunie, Trump a spus că firmele americane își pot vinde echipamentele către compania chineză. „Nu există nicio mare problemă, de urgență națională. E în regulă, vom continua să vindem produse. Companiile americane nu s-au bucurat când au aflat că nu mai pot vinde [către Huawei”, a afirmat acesta.

Între timp, compania s-a pregătit cu o alternativă la Android. Deși e un sistem de operare dezvoltat mai ales pentru dispozitive IoT, la o adică ar putea fi folosit și pe dispozitive mobile. Din 19 august, va fi un pic mai clar ce se întâmplă cu Android și viitoarele telefoane.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele