Tutankhamon, subiect de scandal: ce s-a întâmplat cu o statuie furată a faraonului
O statuie de dimensiuni reduse a faraonului Tutankhamon a devenit subiect de scandal în ultimele luni, după ce a fost furată din Egipt.
La casa de licitații Christie din Londra, s-a vândut ieri la licitație o statuie cu Tutankhamon autentică a cărei proveniență este cel puțin dubioasă. Prețul la care s-a comercializat artefactul este de 5,24 milionae de euro, ignorând complet protestele autorităților de la Cairo. În opinia oficialilor egipteni, statuia unui dintre cei mai faimoși faraoni a fost furată.
Statuia care măsoară doar 27 de centimetri înălțime prezintă trăsături care amintesc de Faraonul Tutankhamon. Vestigiul egiptean a fost vândut de casa de licitații Christie. Cum se întâmplă de cele mai multe ori, identitatea cumpărătorului nu a fost însă dezvăluită. Licitația a avut loc joi, deși oficialii de la Cairo au trecut prin mai multe procese încercând să o oprească și să recupereze artefactul.
Luna trecută, Ministerul Antichităților din Egipt s-a implicat în acest subiect. El a făcut un apel la UNESCU și la casa de licitații Christie pentru a opri vânzarea. Și-ar fi dorit să vadă documente doveditoare care să ateste proveniența legală a statuii. Ulterior, oficialii ambasadei egiptene de la Londra au cerut autorităților britanice să restituie statuia lui Tutankhamon.
„Nu vom fi neglijenți și nu vom permite nimănui să vândă vreun artefact egiptean”, a spus Ministrul Egiptean al Antichităților în luna iunie. Din păcate, miercuri, cu o zi înainte de licitația efectivă, egiptenii de la ambasada britanică și-au exprimat regretul în legătură cu decizia casei Christie de a continua licitația.
În ceea ce privește statuia efectivă, oficialii casei de licitație au clasificat-o ca fiind ”o remarcabilă reprezentare a tânărului rege Tutankhamon. Ca o scurtă lecție de istorie, Tutankhamon a devenit faraon la vârsta de doar 9 ani și a domnit asupra Egiptului până la moartea sa de la 19 ani. A decedat în jurul anului 1323 î.Hr. În secolul 20, el a devenit foarte popular datorită faptului că mormântul său din Valea Regilor, aflat peste râul Nil de la Luxor, a fost descoperit aproap intact, cu mii de relicve specifice perioadei.