24 iun. 2019 | 07:48

Trotinetele electrice, interzise: ce s-a întâmplat după primul deces înregistrat în această țară

ACTUALITATE
Trotinetele electrice, interzise: ce s-a întâmplat după primul deces înregistrat în această țară

Trotinetele electrice sunt foarte versatile, ușor de condus și relativ ieftine, pe lângă faptul că te ajută să ignori aglomerația din trafic. Asta nu înseamnă însă că reprezintă un mijloc de transport perfect.

Serviciile de trotinete electrice au devenit foarte populare în multe orașe din lume. La capitolul statistici triste însă, tocmai a fost înregistrat primul deces pe una dintre ele în Nashville, Statele Unite ale Americii. Imediat după eveniment, primarul a decis interzicerea lor.

Nu mai puțin de șapte companii de trotinete electrice activau în Nashville până de curând. Activitatea tuturor a fost interzisă din cauza decesului unui tânăr în vârstă de 26 de ani. Brady Gaulke a fost lovit în trafic de către un autoturism SUV, în timp ce se afla pe o trotinetă electrică.

În urma investigației, a ieșit la iveală că tânărul a fost vinovat. Din câte se pare, Gaulke avea în sânge de două ori limita admisă de alcoolemie. În plus, martorii de la eveniment l-au vâzut cum a virat de pe trotuar pe șosea în contrasens, fără să se asigure la niciun nivel. Șoferul autoturismului nu a avut timp de reacție pentru a evita coliziunea și, implicit, decesul.

La momentul respectiv, primarul din Nashville a redactat o scrisoare publică adresată companiilor de trotinete electrice, pentru a le atrage atenția asupra mai multor probleme legate de aceste mijloace de transport. Le-a solicitat soluții care să fie introduse în regulamentele de utilizare a serviciilor. Acestea au răspuns imediat la pretențiile primarului, dar se pare că noii termeni și condiții de utilizare nu au fost suficient de stricte.

La ora actuală, serviciile de trotinete electrice din Nashville sunt interzise. ”Dacă se vor întoarce în viitoare, se va întâmpla după un proces public de negociere, pe termenii noștri, sub o supraveghere atentă referitoare la numărul de trotinete, siguranță și accesibilitate.”, a explicat primarul orașului american.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele