21 iun. 2019 | 13:08

Insula pe care vei putea face ce vrei tu, când vrei tu

ACTUALITATE
Insula pe care vei putea face ce vrei tu, când vrei tu

Poate simți că nu ai timp să faci tot ce îți dorești, iar acest loc în care orele nu contează par să fie soluția ideală pentru problema asta.

Locuitorii unei mici insule din nordul Norvegiei vor ca teritoriul lor să devină unul în care timpul nu contează. Cei 350 de rezidenți ai Sommarøy speră să se elibereze de presiunea timpului prin declararea insulei o zonă fără timp.

Datorită localizării acesteia pe planetă, insula nu are parte de ciclul zi-noapte cu care ești tu obișnuit. Astfel, din noiembrie și până în ianuarie, locuitorii acesteia petrec tot timpul în întuneric, fără să vadă soarele. Totuși, cei de pe insulă se bucură și de lumină constantă pentru aproximativ două luni: de pe 18 mai până pe 26 iulie.

Insula aceasta urmează să renunțe la timp

Liderul campaniei susține că oamenii din întreaga lume se confruntă constant cu stres și depresie. Unul dintre factorii care i-ar face să se simtă în felul acesta ar fi sentimentul de constrângere care vine de la ceas. Scopul mișcării este simplu: să ofere flexibilitate constantă oamenilor de pe insulă. Astfel, dacă cineva se hotărăște să tundă iarba la ora două dimineața, să o poată face. Oamenii vor putea face orice vor, la orice oră, fără să se gândească că deranjează pe cineva. Orele de lucru formale ar urma să fie desființate, inclusiv programele magazinelor, de exemplu.

Truls Egil Wyller, profesor în filozofie, spune că acest concept este unul extrem de interesant. În trecut, oamenii munceau doar cât era necesar, mâncau când le era foame și dormeau când erau obosiți. Nu urmăreau ceasul pentru a vedea când e ora mesei, de exemplu. „În societatea modernă, tot ce facem e controlat de ritmul ceasului, din clipa în care ne trezim”, spune profesorul.

Petiția urmează să fie dezbătută în parlament, deci renunțarea la timp chiar ar putea deveni realitate.