13 iun. 2019 | 08:38

O companie Google a răspândit știri false, pentru ”un scop nobil”: de ce a plătit niște ruși

ACTUALITATE
O companie Google a răspândit știri false, pentru ”un scop nobil”: de ce a plătit niște ruși

Alphabet, compania mamă a Google, se află sub microscop după ce a inițiat o campanie de dezinformare prin răspândirea de știri false de către niște troli ruși. Scuza, că întregul set de circumstanțe a fost un experiment, s-ar putea să nu țină.

Sub umbrela Alphabet, activează foarte multe companii. Cea mai cunoscută dintre ele este Google. La polul opus al popularității s-ar putea afla Jigsaw, care s-a aruncat de curând la un experiment destul de ciudat, cu ajutorul unei firme de securitate și unei ferme de troli din Rusia.

Conform reportajului publicat de Wired, experimentul avea ca scop să ilustreze cât de ușor este să inițiezi o campanie de dezinformare online, pentru o sumă modică. În total, pe cei la Jigsaw, investiția i-a costat doar 250 de dolari. În mod previzibil însă, în contextul în care vorbim de o companie Google, experimentul a atras foarte multe critici la adresa Alphabet. O parte din problemă a fost derivată și din subiectul sensibil ales pentru crearea știrilor false.

Întregul experiment s-a petrecut în 2018. Atunci, a fost creat un site și o serie de postări pe un blog cu tema dacă Stalin ar trebui ținut minte ca un erou sau un criminal. Pasul următor a implicat căutarea pe piața neagră rusească online pentru companii care oferă urmăritor falși și retweet-uri plătite. Acestea sunt niște activități destul de comune, dar cei de la Jigsaw sperau să negocieze obținerea unor campanii de dezinformare.

Nu a durat mult până la identificarea ”companiei” SEOTweet care vândut o campanie de două săptămâni contra sumei de 250 de dolari. Conform celor de la Wired, banii s-au reflectat în nu mai puțin de 730 de tweet-uri în rusă care atacau site-ul anti-Stalin de pe 25 de conturi diferite de Twitter. Pe marginea aceluiași subiect, cei de la SEOTweet au făcut 100 de postări pe diverse forumuri în secțiunile de comentarii de pe mai multe site-uri.

În final, concluzia a fost cea evidentă. Nu este deloc dificil să răspândești informații false online. Problema ține însă de modul în care a fost ales subiectul, faptul că o companie care lucrează cu Google a făcut asta și, nu în ultimul rând, faptul că ar putea duce la un conflict cu Rusia. Oficialii de la Kremlin ar putea interepreta întregul set de circumstanțe ca o dovadă a faptului că americanii se implică în cultura și politica țării.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele