Samsung Galaxy S11 va fi performant și excelent pentru jocuri
Samsung Galaxy S11 va fi un telefon performant și ar putea fi ideal pentru cei care preferă jocurile mobile precum Fortnite sau PUBG.
Abia a fost lansat Samsung Galaxy S10 și deja vorbim de viitorul model, Samsung Galaxy S11. Asta pentru că ARM, compania care creează design-uri de cipuri pentru majoritatea smartphone-urilor din prezent, a lansat un design nou ce va fi folosit pentru smartphone-urile din 2020 și S11.
Este vorba de un nucleu nou Cortex-A77 CPU și de un procesor grafic Mali-G77 GPU. A77 va fi cu 20% mai performant în ceea ce privește IPC-ul (instructions per clock) decât vechiul model, care s-ar traduce într-o accelerare tangibilă în îndeplinirea sarcinilor complexe.
Cei de la ARM sunt atât de mândri de ceea ce poate face noul sistem, încât au spus că „performanța oferită este comparabilă cu cea a laptopurilor mainstream din prezent”. Speranța este ca alți producători să aleagă procesoare ARM în dauna procesoarelor Intel pentru laptopurile Windows.
Majoritatea designurilor system-on-a-chip de la Qualcomm, Apple sau Samsung folosesc patru nuclee Cortex-A77, apoi alte nuclee mai eficiente din punct de vedere energetic pentru sarcini simple.
Samsung Galaxy S11 ar putea fi primul telefon echipat cu aceste procesoare
Pe viitor, ARM oferă mai multă flexibilitate și companiile pot alege să folosească doar două nuclee performante, iar spațiul disponibil să-l folosească pentru sisteme de inteligență artificială sau pentru un dispozitiv hardware specializat pentru procesarea fotografiilor.
Avansul este și mai evident pe partea grafică. Se pare că noul procesor grafic este cu 40% mai performant decât modelul vechi și consumă cu 30% mai puțină energie. Asta înseamnă că jocuri ca Fortnite sau PUBG vor rula mai bine și bateria telefonului nu se va consuma la fel de rapid.
Dacă-ți păsa, cipul G77 este și cu 60% mai performant decât vechiul model la capitolul „machine learning„.
Procesoarele pe care vor incluse nucleele Cortex-A77 și procesorul grafic Mali-G77 vor fi prezente pe smartphone-urile din 2020. Snapdragon 865 va fi probabil cel mai performant procesor din 2020, iar Samsung Galaxy S11 ar putea fi primul smartphone care să se bucure de aceste performanțe.
Vom vedea dacă Huawei va putea beneficia de aceste noi inovații sau va fi lăsată deoparte.