17 apr. 2019 | 17:55

De ce Tim Cook este un șef mai bun decât a fost vreodată Steve Jobs

ACTUALITATE
De ce Tim Cook este un șef mai bun decât a fost vreodată Steve Jobs

Steve Jobs a creat un brand iconic și a fost cel din spatele unei tehnologii revoluționare. Totuși, Tim Cook este un CEO mai bun.

Calitățile acestuia de inovator sunt incontestabile iar fără acesta, Apple nu ar exista astăzi. Totuși, rolul de conducător al companiei nu a fost punctul său forte.

Tim Cook, succesorul acestuia s-a dovedit a fi un conducător mult mai bun, iar dovezile stau în cifre.

Apple este prima companie din lume care a depășit valoarea de piață de un trilion de dolari, în timp ce era condusă de Cook. Compania a atins recordul în august 2018, când o singură acțiune costa 207 dolari pe Wall Street.

În comparație, când Steve Jobs a murit, în 2011, o acțiune costa aproximativ 50 de dolari. Valoarea de piață a companiei era de mai puțin de 300 de miliarde de dolari.

Cook aproape a triplat valoarea companiei în timpul său. Numai în 2018, Apple a încasat peste 265 de miliarde de dolari, cel mai mare venit din istoria companiei.

Când a fost numit CEO, ceilalți nu aveau foarte multă încredere în competențele lui Tim Cook și credeau că nu va putea să mărească foarte mult încasările companiei. În ultimii opt ani, acesta le-a demonstrat contrariul.

2018 a fost anul recordurilor și în materie de vânzări, cu 216 milioane de iPhone-uri vândute, 43,5 milioane de iPad-uri și 18 milioane de MacBook-uri.

În cazul Apple Watch-urilor, compania nu dezvăluie câte unități vinde. Totuși, în urma cercetărilor de piață, experții au ajuns la concluzia că Apple a vândut peste 50 de milioane de ceasuri. A întrecut întreaga industrie a ceasurilor elvețiene.

Ce îmbunătățiri a mai adus Tim Cook companiei

Publicația Wired notează și faptul că Tim Cook a transformat Apple într-o companie cu valori progresive, printre care incluziune, diversitate și confidențialitate. De asemenea, de când a preluat compania, Cook a investit miliarde de dolari în energie ecologică. Acum, compania funcționează cu 100% energie regenerabilă.

În 1985, Steve Jobs a fost înlăturat de la conducerea companiei pe care o co-fondase, din motive comportamentale. Acesta s-a întors înapoi la Apple 11 ani mai târziu, în 1996.

În 2011 îi predă atribuțiile lui Tim Cook, pentru a se putea concentra la ce se pricepea cel mai bine: crearea de noi produse. Cook avea să ducă și mai departe compania.

Deși produsele sunt extrem de importante, la fel de importantă este și partea logistică, la care Steve Jobs nu prea a dat dovadă că se pricepe. Aici a intrat în schemă Tim Cook. De când a ajuns la conducere, acesta a reușit să extindă compania pe noi piețe, în special în China.

Tim Cook a fost numit cel mai bun dintre cei șase CEO pe care compania i-a avut. Nu degeaba Donald Trump l-a numit, chiar dacă din greșeală, Tim Apple.