Oscar 2019: cel mai bun actor. Poate nu-i pe gustul tău, dar e de Oscar
Oscar 2019 are și un cel mai bun actor. Selecția n-a fost ușoară, dar nici numele n-au fost incredibil de grele. Până anul viitor însă, un singur om pleacă acasă cu premiul Oscar.
Înainte de gala premiilor Oscar, lista nominalizaților avea câteva nume sonore, dar și unele mai puțin cunoscute. Lista pentru cl mai bun actor în rol principal, în faza nominalizărilor, arăta așa: Christian Bale (Vice), Rami Malek (Bohemian Rhapsody), Bradley Cooper (A Star is Born), Viggo Mortensen (Green Book) și William Defoe (At Heavens Gate).
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek pentru rolul din Bohemian Rhapsody.
Înainte de gala premiilor Oscar, un favorit imens a fost Rami Malek. Asta și datorită filmului în care a jucat, o poveste romanțată a cântărețului Freddie Mercury. Dacă vrei să vezi cum a fost perceput el în rolul lui Mercury, are Cristian Tudor Popescu o scurtă analiză pe care a prezentat-o înainte de Oscar 2019. Nu-i bună, în caz că te întrebai.
„Când l-am văzut pe Rami Malek în film străduindu-se din răsputeri să fie Freddie Mercury, prima mea reacţie a fost ca în bancul ăla: Ăsta nu e, tată, ăsta nu e Freddie, nu m-a convins sub nicio formă. Probabil că ar fi fost mult mai Freddie Sacha Baron Cohen, un actor extraordinar şi care şi aduce mai mult cu Freddie”, a spus acesta într-o emisiune Digi24.
„Freddie era un om puternic, un tip de 1,75 m, destul de solid, bine făcut, dădea senzaţia de forţă, ceea ce Rami Malek nu reuşeşte niciun moment. Nu mi-au plăcut sforţările lui Malek de a-l imita pe Freddie, nu aceasta e calea. Când încerci să readuci oamenilor un personaj, nu trebuie să te chinui, probabilă că a văzut nu ştiu câte înregistrări cu el şi a zis «trebuie să fac chestia aia a lui Freedie care avea nişte dinţi mai în faţă, în plus, ca de vampire» şi se chinuie să-l imite ca gestică, ticuri”, a adăugat el.
După premiile Oscar de anul acesta, evident, avem un câștigător la categoria cel mai bun actor. Pentru mulți poate-i un necunoscut, pentru alții poate e deja un simbol. Ce contează însă e c-a plecat acasă cu un Oscar și până anul viitor se poate lăuda că-i cel mai bun.