11 ian. 2019 | 18:00

Ce pregătește Apple pentru telefoanele iPhone din 2019

ACTUALITATE
Ce pregătește Apple pentru telefoanele iPhone din 2019

Suntem la nouă luni distanță de următoarea lansare de iPhone-uri, dar asta nu înseamnă că nu apar deja informații despre viitoarele telefoane.

Conform celor de la The Wall Street Journal, Apple pregătește tot trei telefoane pentru toamna lui 2019. Astfel, va exista un succesor pentru iPhone XR, care va folosi tot un ecran LCD, dar și alte două dispozitive. Cel mai probabil, acestea vor continua seria modelelor ”premium”, cum au fost XS și XS Max.

Modelul de top dintre noile iPhone-uri, care va avea, cu siguranță, și cel mai mare ecran, ar urma să aibă un sistem de camere foto triple pe partea din spate.

Inspirat de Mate 20, noul iPhone ar urma să aibă cele trei camera amplasate într-un pătrat din colțul telefonului. Camerele sunt așezate în formă de triunghi în acest pătrat, iar dacă iei în calcul și blițul, ai de-a face cu un paralelogram. Per total, un design nu foarte încântător.

Evident, e o imagine render și suntem la nouă luni distanță de viitorul telefon, așa că e probabil să vorbim și despre un fals. Totuși, Ice Universe, cunoscut pentru zvonurile pe care le oferă și care se adeveresc de cele mai multe ori, a confirmat această imagine. Dacă Apple vrea să păstreze acest design, s-ar putea să nu facă cea mai bună impresie.

iphone 2019

De asemenea, există planuri și pentru 2020. Astfel, anul viitor, sunt mari șanse ca iPhone-urile să aibă doar ecrane OLED. O astfel de mișcare va crește, evident, prețul și celui mai ieftin ditnre telefoane.

Asta ar putea fi o problemă, având în vedere că vânzările telefoanelor au scăzut în China, dar și pe alte piețe. Apple a avertizat că ar putea avea încasări cu 9 miliarde de dolari mai scăzute, din cauza cererii în scădere pentru noile telefoane.