Secretul tabloului IKEA vândut în sute de mii de bucăți. Cum au ales imaginea
Cel mai celebru tablou vândut de IKEA ascunde o poveste impresionantă. Fotograful care a realizat imaginea și de la care a fost cumpărată nu a primit recompensa binemeritată, însă IKEA și-a scos înzecit banii pe ea.
Cel mai celebru tablou vândut de IKEA este, de fapt, o fotografie relativ banală, chiar mediocră și surprinde o imagine în perspectivă de pe un poduleț. În cadru apar lucruri obișnuite, inclusiv un coș de gunoi plin, dar niciun subiect uman. Obiectele care ies în evidență sunt felinarul stradal, copacul și bicicleta surprinsă în întregime și colorată cu roșu (în contrast cu restul imaginii în alb-negru).
Fotografia se numește Vilshult, a fost realizată în Amsterdam (Olanda) și a fost vândută în întreaga lume (mai puțin prin România, din câte știu), în peste 427.000 de exemplare.
Aparent, nu te impresionează cu nimic, iar un fotograf profesionist e cu atât mai puțin fascinat de modul în care a fost realizată fotografia. Prețul este și el descurajator – aproape 50 de dolari. De ce a iscat, totuși, atâta nebunie?
Cu siguranță, nu povestea ei, despre care aproape nimeni nu știe nimic. Dar, atunci când o pui pe perete și o privești singur, într-o cameră, imaginea îți inspiră un sentiment de singurătate, de tristețe, iar ochiul este direcționat către bicicleta roșie, înadins editată în acest scop.
Povestea din spatele fotografiei este, însă, mult mai interesantă. Tom Roes a publicat povestea lui Vilshult pe PetaPixel, după ce a investigat secretul din spatele ei.
Cine a fost creatorul celui mai celebru tablou vândut de IKEA
Se pare că imaginea ar fi fost realizată de Fernando Bengoechea, care a fost fotograf profesionist. Roes a căutat pe Google numele lui, încercând să-l contacteze, cumva, dar a descoperit un anunț din care a descoperit că și familia sa l-a căutat, după ce a dispărut în mod relativ misterios în 2004.
Roes a luat legătura cu fratele lui Fernando, Marcelo, care i-a povestit că fotograful a murit în 2004, în urma tsunamiului din Sri Lanka. Corpul lui n-a fost găsit nici astăzi. La acea vreme, Fernando ajunsese deja un fotograf reputat în New York, lucrând pentru mai multe reviste de modă și de design cunoscute (O Magazine, Vogue, Architectural Digest etc.).
Marcelo știa prea puține despre această fotografie, în particular. Imaginea nici nu era pe lista “albă” a lui Fernando, fiindcă avea un catalog impresionant, cu lucrări mult mai bune, realizate în mod profesionist.
Roes a fost apoi direcționat către fostul iubit al lui Fernando, Nate Berkus, un designer american reputat. Amândoi se aflau în vacanță când a lovit tsunamiul, însă doar Nate a supraviețuit. Dar, nici el nu știa prea multe despre această fotografie, întrucât a fost realizată înainte să-l cunoască pe Fernando.
De ce a ales IKEA această imagine
Roes a luat apoi legătura cu un alt fost iubit, Ahmad Sardar Afkami, un arhitect tot din New York. El l-a lămurit că fotografia a fost realizată în Amsterdam în martie 1999, iar Fernando i-a dedicat-o lui ca un gest de iertare, după ce se certaseră. De aceea imaginea dă o impresie de singurătate și melancolie.
A fost, deci, o fotografie personală, fără scop comercial și nimeni nu s-ar fi gândit că aceasta urma să fie vândută în secolul următor în sute de mii de exemplare, pe bani grei de unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine din lume.
Până la urmă, imaginea a ajuns într-o arhivă online, iar după moartea lui Fernando, șeful departamentului de design al IKEA a ales-o la întâmplare pentru a fi subiectul unui tablou.
Întrebat de ce a ales tocmai această fotografie dintr-o arhivă de mii de imagini, designerul a răspuns că fără vreun motiv anume, deși, a mărturisit mai voalat, pentru simplul fapt că era mai ieftină. Până și culoarea bicicletei, adăugată în post procesare, a fost aleasă la întâmplare.