Huawei lansează ultimul telefon care contează în 2018, Honor 10 Lite
În cazul în care nu te-a mulțumit diversitatea ofertelor de pe piața de smartphone-uri de până acum, Honor 10 Lite de la Huawei s-ar putea să includă tot ce ai nevoie într-un pachet accesibil.
Sub brandul independent Honor, Huawei tocmai a lansat un nou smartphone cu specificații decente și un preț surprinzător de accesibil. Este vorba de Honor 10 Lite, o versiune mai accesibilă a terminalului Honor 10 lansat în urmă cu câteva luni. Gadgetul ilustrat în imaginile alăturate este construit în jurul unui panou de 6,21 inci cu un SoC Kirin 710 și suport pentru GPU Turbo 2.0.
Încercând să se diferențieze vizual de concurență, majoritatea telefoanelor recente create sub eticheta Honor au pe spate niște degradeuri interesante. După cum se poate observa, Honor 10 Lite nu este o excepție de la regulă și-l poți cumpăra cu un finisaj albastru sau roșu care pleacă de la culoare intensă și se apropie de o nuanță de alb, pe partea din spate.
La interior, Honor 10 Lite se apropie destul de mult de Honor 8X. SoC-ul proprietar al celor de la Huawei este împerecheat cu 4 sau 6GB RAM și până la 128GB de memorie internă. Pe spate, are o cameră principală de 13 megapixeli cu F/1.8 și o a doua cameră de 2 megapixeli.
Camera frontală s-ar putea să genereze unele dintre cele mai spectaculoase și încărcate de detalii selfie-uri pe care le-ai văzut. Totul pleacă de la un senzor de 24 de megapixeli ajutat de o tehnologie intitulată ”pixel-binning” cu scopul de a emula pixeli cu dimensiunea de 1,8 microni. Pe lângă faptul că recunoaște opt scene diferite, ar trebui să aibă rezultate impresionante în condiții de lumină redusă. Câteva artificii de inteligență artificială sunt de asemenea incluse, dacă vrei să îți transformi fizionomia într-o manieră creativă.
Noul Honor 10 Lite vine preinstalat cu Android 9 Pie mascat de interfața proprietară EMUI 9. Acumulatorul este de 3000 mAh, indiferent de versiunea aparatului pentru care optezi. Varianta de bază costă 175 de euro pentru o combinație de 4GB RAM cu 64GB memorie internă. Saltul la 6GB RAM te costă 215 euro, iar un upgrade până la 6GB RAM cu o memorie internă de 128GB te costă 240 de euro. Ar trebui să ajungă în magazine până la finele acestei săptămâni.