22 oct. 2018 | 11:05

Cea mai importantă misiune spațială: misiunea pentru Mercur a început

ACTUALITATE
Cea mai importantă misiune spațială: misiunea pentru Mercur a început

Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Japoneză (JAXA) au lansat o misiune care va cerceta cea mai puțin explorată planetă din Sistemul Solar.

Misiunea poartă numele de BepiColombo și va avea nevoie de șapte ani până când va ajunge către ținta sa – planeta Mercur. Este a treia misiune din istorie care va vizita Mercur și a început vineri, 19 octombrie, de pe Portul Spațial European din Guiana Franceză.

Vizitele pe Mercur au fost rare din cauza poziției sale; planeta este foarte apropiată de Soare, la o distanță de mai puțin de 60 de milioane de kilometri, în comparație cu distanța de 150 de milioane de kilometri dintre Pământ și Soare. De asemenea, temperaturile sunt ridicare, ajungând la peste 400 de grade Celsius ziua, în timp ce noaptea sunt înregistrate temperaturi și de minus 170 de grade.

După cum menționam mai sus, misiunea BepiColombo va petrece șapte ani în drum spre Mercur, unde se va separa în două navete spațiale și va orbita planeta pentru un an sau doi, dacă misiunea va fi extinsă.

Măsurătorile efectuate ar putea rezolva atât mistere legate de planetă, cât și informații despre formarea Sistemului nostru Solar și a celor vecine. Costurile întregii misiuni ajung la aproape peste două miliarde de dolari.

Lansarea BepiColombo este un eveniment de o importanță uriașă pentru ESA (Agenția Spațială Europeană) și JAXA și va fi urmat de multe alte succese extraordinare”, a declarat Jan Woerner, directorul  general al ESA.

În ceea ce privește misiunile anterioare, prima dintre acestea a fost realizată în 1973, când sonda spațială Mariner de la NASA a reușit să cartografieze 45% din suprafața planetei. Anul 2004 a marcat momentul celei de a doua misiuni (Messenger) care a avut rolul de a încheia cercetarea anterioară.