Pixul spațial aniversează 50 de ani de existență
Pixul spațial creat acum jumătate de veac pentru a-i ajuta pe astronauți să scrie în spațiu aniversează în octombrie 50 de ani de existență.
Probabil că știi câte ceva despre pixul spațial dintr-o oarecare povestire care circulă pe internet de ani buni. Cea în care americanii de la NASA s-au dat peste cap și au cheltuit milioane de dolari pentru a face un pix care să scrie în condiții de gravitație zero. În paralel, rușii ar fi folosit un creion și ar fi rezolvat problema.
Realitatea nu e tocmai așa: instrumentul de scris a fost produs de un producător de pixuri în 1966, dar abia în 1968 a fost folosit pentru prima oară, într-o misiune spațială.
Pixul a fost creat de producătorul Paul Fisher, iar acesta a cheltuit un milion de dolari din banii proprii pentru pixul AG-7. Acesta are un cartuș de cerneală presurizat și cerneală cu gel, care ajunge pe hârtie indiferent de orientare, de temperatură sau de gravitație.
Fisher a trimis pixul celor de la NASA, iar aceștia au fost foarte bucuroși de design. Mai mult, chiar și rușii au început să folosească acest pix la scurt timp după crearea sa.
Walt Cunningham, Wally Schirra și Donn Eisele au avut astfel de pixuri în misiunea Apollo 7, care a pornit pe 11 octombrie 1968. Pentru 11 zile, pixurile și-au făcut treaba fără probleme pe orbită.
Acum, o ediție aniversară a pixului a fost lansată și e numai bună dacă ai de cheltuit 500 de dolari, pentru un pix creat în ediție limitată, de 500 de exemplare. Pixul este de alamă și placat cu aur, este așezat într-o cutie specială și vine și cu o placă comemorativă, care conține un citat de-al lui Cunningham: ”Acum 50 de ani, am zburat cu primul Pix Spațial pe Apollo 7. M-am bazat pe el atunci și e singurul pix pe care mă bazez pe Pământ.”