Consolele PlayStation 4 pot fi blocate complet de un simplu mesaj
Mesajele text pe care le primești pe PlayStation 4 te-ar putea lăsa fără consolă dacă cineva ți-a pus gând rău.
Se întâmplă, uneori, ca unii oameni ceva mai plictisiți să descopere diverse vulnerabilități bazate pe text în cadrul unor sisteme și dispozitive. Deși poate că pare simplu, să lucrezi cu text poate fi destul de complicat, în funcție de ce vrei să reprezinți. Uneori s-ar putea să vrei să reprezinți prea multe și să dai peste cap sistemul în care dorești să faci asta.
Dacă ai un PlayStation 4, ar fi indicat să îți setezi mesageria în modul privat o perioadă, din cauza unei noi vulnerabilități. Un simplu mesaj primit în căsuța de chat îți poate bloca consola complet. Riști ca aceasta să aibă parte de un brick, iar singura soluție pentru recuperarea consolei este să-i faci un factory reset. Parcă n-ai prea vrea asta, așa-i?
Într-o postare pe reddit, un utilizator al consolei susține că un jucător a folosit atacul respectiv pentru a afecta consolele tuturor celor din echipa sa. Singurul care a scăpat a fost cel care avea mesageria setată în modul privat. Într-un screenshot postat de utilizator, apare un semn de întrebare într-un chenar pătrat în mesaj. Asta sugerează că e vorba de unul sau mai multe caractere pe care sistemul nu le poate citi.
Momentan, atacul încă nu a fost confirmat oficial, iar Sony nu a venit cu un răspuns cu privire la situație. Ideal ar fi să îți setezi și tu mesageria în mod privat, sau, dacă vrei să fii și mai sigur, să-ți oprești mesajele complet; nu știi niciodată dacă tocmai un prieten ar vrea să-ți joace o farsă care să te lase fără consolă.