06 oct. 2018 | 12:13

Harta care îți arată cum poluarea supraîncălzește Bucureștiul

ȘTIINȚĂ
Share
Harta care îți arată cum poluarea supraîncălzește Bucureștiul

Schimbarea climatică este demonstrată adeseori prin temperatura globală medie, care a crescut simțitor. Totuși, această medie nu spune prea multe, fiind ușor impersonală. Oamenii vor să știe concret cum s-a schimbat vremea în locul în care locuiesc ei, iar acum există o hartă pentru asta.

Compania Carbon Brief a realizat o hartă (poți intra aici pentru a o vedea) care arată cum s-a schimbat până acum temperatura în regiunea în care locuiești și cum se va mai schimba până în anul 2100.

Ei au împărțit lumea în mai multe celule, ca într-un tabel – un tabel foarte mare însă, format din 64.800 de celule, care au cam 100 de kilometri lățime fiecare (sunt puțin mai înguste către poli și mai late către ecuator).

Dacă apeși pe vreuna din celulele hărții, vei putea vedea într-o bară literală istoricul temperaturilor din zona respectivă între anii 1850 și 2017, atât anual (liniile albe), cât și o dată la zece ani (liniile roșii). Mai mult, poți vedea și estimările climatice care ar putea avea loc până în 2100, din prisma celor patru căi reprezentative de concentrare (aceste căi sunt cele patru traiectorii ale concentrării de gaz).

Pentru a-ți ușura munca, poți să scrii direct în bara de căutare orașul pe care îl cauți. Totuși, în cazul în care mai multe orașe sunt prezente în aceeași celulă, se va alege de cele mai multe ori orașul cel mai mare.

Dacă ne uităm la capitala României, București, putem vedea că aceasta s-a încălzit deja cu 1,6 grade Celsius (cu 0,35 mai mult decât media globală anuală de creștere, care ajunge undeva la 1,25 grade Celsius, conform National Centers for Environmental Information. Până în 2100, se estimează că temperaturile din București vor crește cu 2-6 grade Celsius.

Dacă acele 2-6 grade nu ți se par mare lucru, gândește-te doar la iernile excesiv de geroase sau neașteptat de calde din ultimul timp – sau mai bine, la toamna mult prea friguroasă care s-a așternut prea devreme peste România. Acestea sunt rezultatul unei încălziri de 1,6 grade, așa că îți poți imagina ce ar aduce o încălzire mai semnificativă de atât.