iPhone Xs, Xs Max și iPhone Xr au fost testate: ce specificații au
Apple trei telefoane noi în urmă cu câteva zile. Este vorba de iPhone Xs, Xs Max și iPhone Xr. În cazul în care erai curios în legătură cu particularitățile configurației lor hardware, acelea au apărut pe internet.
Spre deosebire de majoritatea producătorilor de mobile, Apple nu se laudă la fel de mult cu particularitățile hardware ale noilor dispozitive din portofoliu. Oficialii gigantului din Cupertino au evitat din totdeauna să se arunce la frecvențele procesoarelor din telefoane sau la cantitatea de memorie RAM. Deși insistă destul de mult pe partea abilităților de captură și a calității ecranului, nici în acele cazuri particulare, nu sunt mediatizate toate specificațiile.
În ultimele săptămâni, ne-am pierdut foarte mult încrederea în benchmark-uri. Când giganți precum Huawei clasifică înșelatul ca o practică liber acceptată în industrie, este puțin probabil să mai consideri rezultatele din teste ca fiind un criteriu de achiziție corect.
Pe lângă testele sintetice de performanță, benchmark-urile analizează atent configurația hardware a echipamentelor testate. Astfel, putem să vedem frecvența de tact a procesorului sau cantitatea exactă de memorie RAM, dacă producătorul se sfiește să le mediatizeze.
În cazul iPhone Xs, Xs Max și iPhone Xr, toate trei folosesc un SoC proprietar intitulat Apple A12 Bionic. Acessta este realizat cu un proces de fabricație pe 7 nanometri, pentru un consum redus de energie și o performanță cu 50% mai mare. Este un octa-core.
Comparativ cu procesorul de acum un an Apple A11, noul SoC este semnificativ mai sprinten în testele single core. Din păcate, pe partea de multi-core saltul nu e la fel de spectaculos. În timp ce iPhone X reușea să facă valuri în urmă cu aproximativ un an prin folosirea a doar 3GB RAM, doar iPhone Xr folosește în 2018 aceeași cantitate. În schimb, iPhone Xs și Xs Max au făcut saltul până la 4GB RAM. Mai multe detalii despre performanța noilor telefoane Apple vom afla începând cu 21 septembrie, când vor ajunge în magazine.