10 sept. 2018 | 08:00

Prima zi de școală vine cu cele mai mari schimbări în anul cu cei mai puțini elevi

Generalist
Prima zi de școală vine cu cele mai mari schimbări în anul cu cei mai puțini elevi
Primaria Repedea via Flickr

Pe 10 septembrie 2018, e prima zi de școală. E sărbătorită și de Google. Noul an școlar vine însă cu multe premiere în învățământul românesc. Cele mai multe dintre ele sunt de ordin negativ.

Cu prima zi de școală merită avute în vedere câteva particularități triste care au fost puse în aplicare pentru prima oară în acest an. Copiii din clasele I, a II-a și a VI-a învață după manuale unice tipărite de Editura Didactică și Pedagogică. Manualele sunt rezultatul unui contract în valoare de 24 de milioane de lei atribuit în mod direct de către Ministerul Educației către EDP. Contractul cu pricina a fost ținut secret de către ambele instituții.

Prima zi de școală din noul an școlar vine cu o veste proastă și pentru elevii de clasa a șasea. Ei vor începe anul școlar fără un manual de Geografie pe bănci. Motivul are legătură cu un număr foarte mare de greșeli sesizate de cei de la Hotnews. Aceleași greșeli le-am detaliat aici.

Ministerul Educației a anunțat inițial că va publica separat o erată pentru evidențierea greșelilor, dar având în vedere numărul lor, s-a optat până la urmă pentru retipărirea întregului volum.

Situația neplăcută a manualelor greșite se aplică și la Istorie, respectiv Biologie, dar în acele cazuri particulare, volumul tipărit va ajunge la copii fără corecturi. În schimb, este disponibil online un PDF cu manualul corect, în cazul în care copiii vor să-l scoată la imprimantă sau să-l țină pe telefon. Motivul exact nu se cunoaște.

Prima zi de școală de anul acesta începe însă cu cei mai puțini elevi în România post-decembristă. În 1990, existau 4,87 milioane de elevi. În 2018, numărul este mai mic cu două milioane. Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep astăzi școala, potrivit estimărilor comunicate de reprezentanții Ministerului Educației.

Prima zi de școală din primul semestru

  • Cursuri: luni, 10 septembrie 2018 – vineri, 21 decembrie 2018
    Vacanță pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a: 27 octombrie – 4 noiembrie 2018
    Vacanța de iarnă: sâmbătă 22 decembrie 2018 – duminică 13 ianuarie 2019
    Cursuri: luni, 14 ianuarie 2019 – vineri, 1 februarie 2019
    Vacanța intersemestrială: sâmbătă 2 februarie 2019 – duminică 10 februarie 2019

Prima zi de școală din al doilea semestru

  • Cursuri: luni, 11 februarie 2019 – vineri, 19 aprilie 2019
    Vacanța de primăvară: sâmbătă, 20 aprilie 2019 – duminică 5 mai 2019
    Cursuri: luni, 6 mai 2019 – vineri, 14 iunie 2019
    Vacanța de vară: sâmbătă, 15 iunie 2019 – duminică, 15 septembrie 2019
În ceea ce privește tezele, acestea trebuie susținute cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalizarea semestrului, recomandă Ministerul Educației. Ministerul precizează că recuperarea cursurilor care au fost suspendate nu se poate face în timpul vacanțelor.

Excepție de la structura de mai sus fac elevii care în septembrie întră în clasa a VIII-a și a XII-a. Pentru liceenii care se pregătesc de bacalaureat, anul școlar viitor se va încheia pe 31 mai 2019. Pentru clasa a VIII-a, școala se încheie pe 7 iunie 2019.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele