06 sept. 2018 | 11:00

Tehnologia dă peste cap și interviurile de angajare

ACTUALITATE
Tehnologia dă peste cap și interviurile de angajare

Interviurile clasice pentru angajare, așa cum le știm noi azi, ar putea fi de domeniul trecutului. Persoana care îți pune acum întrebările ar putea fi înlocuită cu un „robot”.

Startup-ul canadian Knockri ne aduce mai aproape de acele vremuri, cu un AI care ar putea fi folosit pentru a tria candidații. Acesta citește expresiile faciale și mișcările ochilor candidaților, pentru a analiza dacă ai abilitățile necesare job-ului. Prin intermediul unui videoclip, AI-ul va raporta cât de bine te potrivești pentru locul de muncă respectiv.

Aceste vremuri ar putea veni mai repede decât crezi. Firmele mari precum IBM s-au înscris deja pentru acest serviciu. Knockri susține că instrumentul său poate oferi o judecată mai imparțială decât o fac oamenii.

AI interviu

Startup-ul din Toronto mai declară că firmele care trebuie să treacă prin mii de aplicații, ar putea folosi AI-ul pentru a ușura procesul de recrutare.

„Nu este posibil din punct de vedere uman ca aceste firme să treacă prin toate CV-urile, așa că o mulțime de organizații recurg la un proces de loterie”, a declarat CEO-ul Jahanzaib Ansari. Tot acesta spune că din cauza acestui proces se pot pierde adevărate talente.

Algoritmul creează liste scurte de candidați pentru angajatorii care caută să-și acopere posturile libere. AI-ul analizează imaginile cu potențialii candidați, care răspund la întrebări precum „De ce vrei să ai o carieră în acest domeniu?”. Întrebările sunt preînregistrate într-un videoclip cu un manager și ulterior îi sunt afișate candidatului.

Prin citirea schimbărilor subtile din expresiile faciale, mișcările ochilor și tonul vorbirii, algoritmul evidențiază candidații care au îndeplinit caracteristicile căutate de firma angajatoare.

Recrutorii au posibilitatea de a alege din acea lista scurtă pe cine vor să intervieveze. Pentru a crește diversitatea, angajatorilor le este prezentată o listă fără nume sau imagini, doar cu scorurile obținute de aceștia.