Noile periferice de la Razer îți arată ce să ai ca gamer în 2018
Razer a adus trei noi produse la IFA: un mouse, o tastatură și o pereche de căști. Trei periferice esențiale pentru orice gamer. Totuși, produsele Razer nu sunt tocmai noi, ci actualizări a trei celor mai populare produse din portofoliul companiei: căștile audio Kraken, mouse-ul Mamba și tastatura BlackWidow.
Fiecare dintre aceste produse au suferit modificări atât la nivel de design, dar mai ales la nivel tehnic.
Razer Kraken a trecut la ediția pentru turneu și marele plus pe care-l aduc aceste căști este faptul că utilizând aceste căști vei putea identifica sursa sunetelor din joc datorită implementării tehnologiei THX Spatial Audio (sistem de poziționare a surselor de sunet care oferă suport îmbunătățit pentru sistemele stereo, 5.1 și 7.1).
Ca să demonstreze această abilitate a căștilor, cei de la Razer mi-au pus un clip video în care mai multe bile se învârteau pe ecran. Cu căștile pe urechi, am reușit să se sisez modul în care o bilă se mișca în jurul meu și unde se afla.
Teoretic, dacă ești îndejuns de atent vei pute să-ți dai seama din ce direcție se aud pașii adversarului într-un joc de CS:Go sau Call of Duty. În plus, vei putea modifica nivelul sunetele joase, al basului direct dintr-un controler și vei putea crea un echilibru între sunetele joase și volumul conversației dintre membrii echipei.
Astfel, nu mai trebuie să modifici setările înainte să intri în joc, ci o poți face în timp real.
De asemenea, la căști s-a lucrat și la capitolul confort, iar acum banda care leagă cele două cupe este mai confortabilă pe cap, iar pernițele de pe cele două cupe conțin un gel cu efect răcoritor (cristale mici care elimină căldura), ceea ce înseamnă că le-ai putea purta pentru mai mult timp fără ca urechile să ți se încălzească. Când le-am purtat păreau ceva mai reci decât pernuțele obișnuite, dar nu cu mult. Cei de la Razer au spus că urechile tot ți se vor încălzi, însă într-un ritm mai lent decât în trecut. Razer Kraken Tournament Edition sunt disponibile la prețul de 100 de euro.
Razer BlackWidow a suferit modificări și acum are taste media dedicate, încorporează Hybrid On-board Memory și Cloud Storage, astfel încât poți stoca până la cinci profiluri de configurare direct în tastatură. De asemenea, BlackWidow Elite va avea și tehnologia Razer Hypershift, cu ajutorul căreia poți face orice tasta într-un macro cu aplicația Razer Synapse. Astfel vei putea face taste macro pentru mai multe jocuri și pe care să le accesezi direct de pe tastatură.
Un alt lucru care mi s-a părut interesant este că în partea din stânga a tastaturii se află un slot USB și o mufă de căști. Așa că nu mai trebuie să bagi cablurile în calculator, ci-ți poți conecta căștile sau un stick USB direct în tastatură.
Razer BlackWidow Elite include și un suport de palme care ar trebui să facă sesiunile de gaming lungi mai confortabile și îți poți alege ce fel de switch-uri mecanice vrei: verde, portocaliu și galben. Pe cele verzi le vei simți când apeși pe ele și sunt zgomotoase și pe cele portocalii le vei simți, dar nu scot zgomot, iar pe cele galbene nu le vei simți la apăsare și sunt silențioase. Dacă vrei cea mai rapidă tastatură atunci switch-urile galbene au cel mai scurt punct de actuație de 1,2 mm față de 1,9 mm al switch-urilor portocalii și verzi. Tastatura se vinde în Europa cu 180 de euro.
Pentru Razer Mamba Wireless s-a schimbat sezorul laser 5G pentru unul nou, optic cu o rezoluție de 16.000 de DPI cu o acuratețe de 99,4% și accelerație 50G. Mouse-ul este wireless și ar putea fi folosit 50 de ore cu o singură încărcare a bateriei. Totuși, dacă ai uitat să încarci mouse-ul află că merge și pe fir, deci nu vei avea probleme. I-am întrebat pe cei de la Razer ce părere au despre noul mouse wireless de la Logitech și mi-au zis că „din ce știm noi mouse-ul lor nu este la fel de precis ca al nostru și este mai scump decât Mamba Wireless”.
Mouse-ul Razer Mamba Wireless păstrează clasicul design ergonomic clasic cu două butoane pe lateral, are 106 grame, iar switch-urile mecanice ale Razer ar trebui să asigure un ciclu de viață de 50 de milioane de acționări. Noul Razer Mamba Wireless poate fi cumpărat pentru 100 de euro.